Am revenit, după un an de zile de activitate misionară în Spania, în Iași, reluându-mi, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, responsabilitatea de preot paroh la Talpalari.
Pentru mine e un nou început. De altfel, fiecare clipă a vieții noastre ar trebui să aibă amprenta începutului, a înnoirii. Părinții Bisericii ne și îndeamnă a căuta mereu să punem început bun. Și dacă nu reușim să găsim resorturi duhovnicești pentru aceasta, să ne folosim de împrejurările exterioare, cum ar fi începutul unui nou an calendaristic, schimbarea locului de muncă sau a locuinței, un eveniment în familie etc.
Anul petrecut în diaspora a fost pentru mine și un prilej de reflecție și de reevaluare a ceea ce înseamnă pastorație, misiune, comunitate. Am dobândit o experiență acolo, în zone unde Ortodoxia este la început și parohiile abia se încheagă, experiență pe care m-aș bucura să o pot valorifica la noi, la Talpalari. Dar pentru aceasta este nevoie ca și voi să vă doriți, fiecare în parte, să fiți mai implicați, mai prezenți, cu adevărat mădulare vii ale Bisericii – Trupul lui Hristos.
La finele anului 2009, după un an și jumătate de la începutul activității mele ca paroh, trimiteam o scrisoare tuturor enoriașilor și membrilor comunității de la Talpalari. Am recitit-o și am găsit în ea îndemnuri extrem de actuale. Am să reiau anumite pasaje din ea în cele ce urmează, cu foarte mici ajustări. Fie spre reîmprospătare, fie spre o primă lectură pentru cei ce s-au adăugat între timp comunității.
Iubite fiu sau fiică duhovnicească a Parohiei Talpalari,
Poate că te numeri între cei pe care i-am întâlnit mereu în comuniunea de rugăciune din biserica ctitorită de familia Cantacuzinilor în secolul al XVII-lea, devenită apoi altar al breslei tălpălarilor. Am avut ocazia să împărtăşim aceleaşi probleme cu care se confruntă parohia noastră, dar şi să gustăm din bucuriile Sfintei Liturghii sau ale unor acte de milostenie. Ne-am întâlnit la câte o agapă sau ai îngenuncheat sub patrafir, căutând să pui început bun vieţii tale. Ţie, împreună rugătorule, îţi mulţumesc pentru tot sprijinul acordat parohiei (şi mie personal) şi te rog să-mi ierţi greşelile pe care, ca un om păcătos, le voi fi făcut şi faţă de tine în anul ce stă să se încheie.
Mă gândesc apoi că e posibil ca tu, cel ce citeşti, să te numeri între cei care, în mod ocazional, ai venit la biserică, şi abia dacă am apucat să-ţi reţin chipul. Poate că au fost anumite lucruri care te-au îndepărtat de biserică sau care te-au făcut să nu mai revii decât rareori. Pe tine te rog, cu sinceritate, să vii să-mi spui ce te ţine departe de Domnul şi de această casă a Sa aflată chiar sub oblăduirea Preacuratei Sale Maici (şi a Sfântului Ilie Proorocul).
Dacă însă grijile te-au copleşit sau alte neputinţe ce ţin de viaţa personală te-au împiedicat să te apropii măcar o dată pe săptămână de biserică, atunci te încredinţez de faptul că te port în rugăciunile mele. Sper ca, împreună şi cu rugile tale (pe care te îndemn să le înmulţeşti pe cât îţi stă în putinţă), să-L înduplecăm pe Dumnezeu să-Și deschidă mai larg baierele harului Său peste inima ta, să o înmoaie şi să o deschidă definitiv către dumnezeiescul dor.
Şi mai mare este probabilitatea ca, citind aceste rânduri să-ţi dai seama că nu te înscrii în nici una dintre cele două categorii de mai sus. Suntem o comunitate mică de creştini ortodocşi, de aproximativ 700 de familii. Şi totuşi, în biserică este prezentă mai mereu doar o mică parte. Dacă paşii tăi se îndreaptă săptămânal (sau mai des) către o altă biserică, din raţiuni binecuvântate, atunci pot fi liniştit. Dacă însă nu ai făcut încă loc în viaţa ta, în agenda ta, pentru o întâlnire măcar săptămânală cu Dumnezeu Fiul, Cel Ce-Şi oferă dumnezeiescul Trup sub forma văzută a pâinii şi a vinului, atunci neliniştile mele sunt întemeiate. Dar am mare nădejde că Dumnezeu, iubitorul de oameni, va găsi o modalitate prin care să-ți iasă în cale, fie că te afli în drum spre Emaus, fie că ești pe drumul Damascului.
Dragii mei,
Sunt multe lucruri pe care le putem face pe lumea aceasta. Gândindu-ne la noul an, în care nădăjduim să păşim, trebuie să luăm aminte la ce ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Corinteni 6, 12). Un singur sfat aş îndrăzni să vă dau, ca unul căruia i-a fost încredinţată această misiune a păstoririi de suflete: când vă faceţi planuri pentru noul an, puneţi deasupra tuturor gândul că trebuie să facem mai întâi ceea ce ne este cu adevărat de folos.
Dacă vrem sănătate, să ne dorim mai întâi pe Cel ce este „Doctorul sufletelor şi al Trupurilor noastre”.
Dacă ne dorim o mâncare mai bună, să ne apropiem mai mult de cel ce ne hrăneşte minunat cu „sfintele şi preacuratele Sale Taine”.
Dacă ne dorim un (alt) acoperiş deasupra capului, să nu uităm să ne punem nădejdea în Cel ce „a întins cerul ca un cort” (Psalmi 103,3).
Iar dacă ne dorim să scăpăm de sărăcie şi de nesiguranţa zilei de mâine, să luăm aminte şi să citim zilnic aceste cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus Hristos: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25). Aceste cuvinte nu sunt doar un îndemn, ci sunt şi o promisiune pe care ne-o face Domnul: aceea că nu vom suferi de lipsuri materiale dacă ne vom îngriji de cele duhovniceşti.
Ce este mai uşor: să te îngrijeşti să-ţi câştigi existenţa, să te frămânţi zilnic de unde vei mai scoate banii de care ai nevoie pentru cele strict necesare sau să te îngrijeşti de rugăciune, de spovedanie, de împărtăşanie, de participarea la sfintele slujbe? Acum vedem cât de strâmbă este mintea noastră. Pentru că noi cel mai adesea ne luăm poveri pe care nu le putem purta în loc să le alegem pe cele uşoare, care ne stau la îndemână.
Vă îndemn din toată inima, cu dragoste frățească și părintească, să ne uităm în aceste zile, pentru câteva clipe, la icoana Domnului nostru Iisus Hristos şi să-I facem această scurtă, dar esenţială făgăduinţă: „Doamne, în anul ce vine şi în cei care vor urma, aleg să Te caut pe Tine și să îngrijesc de sufletul meu. Pe toate celelalte Ţi le las Ţie în grijă. Miluieşte-mă!”.
Preot paroh Constantin STURZU
Articol publicat în nr. 5, anul 3 al revistei parohiale Vino și vezi
