Pe data de 19 iulie 2016, în ajunul hramului Bisericii Talpalari (când este prăznuit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul), a avut loc o agapă frățească la biserică. Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este cel de-al doilea hram al bisericii, după cel al Nașterii Maicii Domnului de pe 8 septembrie, biserica Talpalari primind acest hram la jumătatea secolului al XX-lea, când avea ca filie biserica „Sfântul Ilie” din mahalaua sârbească, așa cum era cunoscută în acea vreme. Deși biserica „Sfântul Ilie” a fost demolată în anii comunismului (1950), hramul acesteia se păstrează până astăzi la biserica Talpalari.
La această agapă au participat credincioși de toate vârstele, de la bebeluși de câteva luni până la vârstnici, din parohia Talpalari și din afara ei, precum și mai mulți preoți: Pr. Constantin Sturzu, parohul bisericii Talpalari; Pr. Vladislav Nedelcu, preot co-slujitor la aceeași biserică; Pr. Marian Timofte, parohul bisericii „Sfântul Spiridon” din Iași; Pr. Dumitru Boboc, parohul bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim”, Flora, Iași; Pr. Radu Brînză, parohul bisericii „Sfântul Haralambie” Iași; Pr. Mihail Ovidiu Ciobotaru, parohul bisericii „Sfântul Pantelimon”, Iași și Pr. Marian Trofin, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Găureni, Iași.
Masa frățească a avut ca temă de discuție „Educația copiilor” și implicit relația părinților cu copiii lor, dorindu-se găsirea de soluții la problemele care apar în creșterea și educația copiilor.
În deschidere, părintele Constantin Sturzu a subliniat rolul esențial pe care îl au aceste agape în întărirea sentimentului de unitate între comunitățile creștine ortodoxe, de a-i „cunoaște pe ceilalți frați întru credință și de a învăța unii de la alții”. Părintele a atras atenția asupra înțelegerii greșite a termenului de „educație”, pe care, de multe ori, părinții îl confundă cu cel de „dresaj”, fapt întâlnit de cele mai multe ori atunci când ceea ce este cerut copiilor nu este aplicat nici de către părinții înșiși. Invitații au fost rugați să împărtășească credincioșilor prezenți din propria lor experiență de viață de familie.
Primul care a luat cuvântul a fost părintele Marian Timofte care a arătat faptul că educația trebuie individualizată cu fiecare copil în parte, cu atât mai mult cu cât fiecare copil este unic, chiar dacă este frate sau soră, din aceiași părinți. Sfinția sa este de părere că educația copiilor trebuie să se desfășoare „între rigoare și îngăduință”, însă proporția între acestea două este schimbătoare, în funcție de fiecare situație în parte și de personalitatea copilului.
La întrebarea: „cum să ne convingem copiii să meargă la biserică?”, părintele Dumitru Boboc a relatat o întâmplare despre o fiică de preot, în prezent căsătorită și cu copii la rândul ei, care a fost convinsă de tatăl ei să meargă la biserică duminica dimineața prin cuvintele adresate de tatăl său ei și fraților săi: „Iertați-mă, eu merg la biserică!” Atât. Nu îi chema și nu îi forța. Atunci lor le era rușine de tatăl lor și veneau și ei la biserică, deoarece îi simțeau iubirea și durerea părintească. Părintele a mai atras atenția și asupra influenței pe care o are anturajul asupra educației copilului, prin instinctul de imitare foarte dezvoltat la copil. De aceea, nu se poate ști cu exactitate ce proporție din educația tânărului aparține părinților, școlii sau tânărului însuși (atunci când este apt de a lua singur propriile decizii și astfel se auto-formează). Sfinția sa consideră că, totuși, cea mai mare proporție și responsabilitate în educația copiilor ar trebui să o aibă părinții, printr-o pedagogie plină de dragoste și empatie.
Părintele Radu Brînză, vorbind strict din experiența sa ca tată, a precizat faptul că nu există o rețetă de creștere a copilului, deoarece „fiecare copil este un dar de la Dumnezeu” și are nevoie „să fie iubit ținând cont de acest dar”. Din acest motiv, „fiecare părinte trebuie să își încredințeze copiii lui Dumnezeu, să își vadă vulnerabilitățile și limitele și să se roage pentru copiii lui”. Sfinția sa consideră că „educația se realizează prin mimetismul «copil-părinte»: trebuie explicat copilului consecințele alegerilor sale, dar să îl lăsăm liber să aleagă, cu încrederea că va alege bine și rugându-ne la Dumnezeu pentru asta”. Părintele a conchis spunând că trebuie respectată „deplina libertate” a copiilor pentru că „diferă copiii între ei precum și metodele de educație”.
Tată a patru copii „neprogramați”, părintele Mihail Ciobotaru și-a început cuvântul cu un sfat: „nu opriți copiii să se nască!” deoarece „nu știți care dintre ei va aduce mai mare bucurie în viața voastră”. Sfinția sa crede că nu trebuie folosite pentru educarea copiilor strategii inflexibile ce au efecte doar pe termen scurt, ci părinții înșiși trebuie să trăiască o viață adevărată în Hristos, pentru că atunci copilul învață din modelul părinților. Acest lucru se întâmplă indiferent cât de diferiți ar fi copiii între ei pe plan intelectual, psihologic sau sufletesc. În plus, îi sfătuiește pe părinți să nu își piardă răbdarea cu copiii lor deoarece Dumnezeu nu Își pierde răbdarea cu noi toți. Părintele Ciobotaru a mai adăugat că „este o șansă pentru copiii de azi să aibă părinți care merg la biserică” și „cu cât relația părinților va fi mai sinceră și luminoasă cu Dumnezeu, o vor vedea și copiii; viața veritabilă în Hristos schimbă în bine viața copilului.”
Părintele Marian Trofin este preot la țară, unde „nu sunt mulți copii ca la Talpalari”, de aceea, atunci când slujește la biserica Talpalari, cea mai bucuroasă este fetița dumnealui care „se simte în largul ei” jucându-se în voie cu ceilalți copii. De la bun început, părintele a subliniat că „nu este deloc ușor a educa copilul, mai ales dacă are o fire diferită de a ta” și că o influență benefică asupra copiilor o pot avea bunicii. Dumnealui a recunoscut că „este foarte greu să aibă răbdare un părinte: preotul duce două familii, cea de acasă și cea din parohie; fiind foarte obosit nu prea mai poți să ai autocontrol; astfel se întâmplă uneori să ridici tonul și apar certuri între părinți la care copiii asistă”. De aceea, părintele Marian sfătuiește pe părinți să învețe să se abțină de la certuri în fața copiilor. Iată cum și copiii exercită propria pedagogie asupra părinților, ajutându-i pe aceștia să se autocunoască. Sfinția sa a mai îndemnat pe părinți să aibă răbdare și să nu deznădăjduiască dacă nu primesc un copil imediat (la dumnealui în familie primul copil a venit după 7 ani, apoi au venit și următorii doi).
Părintele Vladislav Nedelcu a fost de acord că nu trebuie forțați copiii să meargă la biserică, deoarece aceștia pot avea un motiv pe care părinții să nu îl știe. „Rețeta” care lui îi place cel mai mult este ca „părintele să se îndrăgostească el însuși de Biserică și atunci viața copiilor va fi un firesc și o bucurie”. Părintele, vorbind din experiența proprie, a punctat faptul că „nu doar când vin la biserică sunt creștini copiii”, de aceea el îi îndeamnă pe copii să rostească și Rugăciunea lui Iisus. Sfinția sa precizează că „Dumnezeu are grijă de fiecare copil și are o relație unică și tainică cu fiecare” și că „toate aceste principii ale părinților de a impune un anumit caracter copiilor” sunt greșite și constrângătoare, atât pentru copii cât și pentru părinți, prin faptul că părinții nu își dau lor înșiși libertatea de a accepta și momentele în care copiii nu ascultă de ei. Pentru copiii lui părintele Vladislav nu își dorește ca ei „să facă performanță”, ci „să creadă în Dumnezeu și să simtă libertate” deoarece „copiii sunt educați atunci când tatăl și mama se respectă, se înțeleg, se iubesc, se roagă”.
Ca o concluzie la ce s-a discutat la aceasta agapă, părintele Constantin a formulat ideea că părinții pot și trebuie să facă tot ceea ce depinde de ei pentru a-și educa copiii, dar aceștia din urmă au propria libertate și, de asemenea, au o înclinație naturală către Dumnezeu iar părinții, cu patimile și slăbiciunile lor, se pot interpune între copii și Hristos. Părinții trebuie „să își pună nădejdea în Dumnezeu, Care va lucra cu acest dar al libertății copiilor lor”.
De asemenea, părintele Constantin sfătuiește părinții, pe cât posibil, să nu apeleze la altcineva pentru creșterea și educarea copiilor lor, pentru a evita situația în care copilul are prea multe repere și să nu știe care este cel bun. Mai îndeamnă pe toți părinții să nu le permită copiilor accesul la televizor, mai ales când aceștia sunt mici, arătând că „televizorul în camera copilului este o crimă și copilul nu are cum să nu se rănească”. Dar dacă, din motive întemeiate, părintele nu poate fi așa de prezent în viața copiilor precum aceștia ar avea nevoie, să ceară lui Dumnezeu să împlinească ceea ce el, ca părinte, nu poate împlini și, în schimb, să îi facă prezenți pe copii în rugăciunile lui.
Seara s-a terminat cu o rugăciune de mulțumire adresată Maicii Domnului și Proorocului Ilie.
Să ne ajute Sfântul Ilie să avem râvna cea bună, a iubirii de Dumnezeu și de oameni!
Mădălina RAȚĂ
Articol publicat în nr. 2, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
