După înțelepciunea cea de nepătruns pentru mintea omenească a lui Dumnezeu, Maica Rafaela a plecat spre Împărăția Veșniciei. Când noi făceam planuri în ceea ce o privește pentru mergerea ei mai departe, ca stâlp puternic în obștea mănăstirii, planurile noastre au fost găsite deșarte, căci zis-a Dumnezeu: „Planurile voastre nu sunt ca planurile Mele, gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele nu sunt precum căile voastre”. Dumnezeu a avut un alt plan cu dânsa, o altă cărare pe care să meargă, o altă ușă care să i se deschidă. Când ne așteptam noi mai puțin, ea a fost chemată acolo unde, de fapt, orice suflet de călugăr, în mod special, sau de creștin – în general, tinde să fie.
La Liturghia săvârșită în această dimineață, în ziua de pomenire a Sfântului Sava cel Sfințit, s-a rostit cuvântul Domnului Hristos de chemare la Sine, pentru a-L cunoaște în această viață, în parte și în viața veșniciei pe deplin: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați”; „Luați jugul Meu asupra voastră, căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară”. Nu știm când – probabil părintele duhovnic cunoaște – acest cuvânt al Domnului Hristos a prins rădăcină în viața Maicii Rafaela. Cert este că acum 13-14 ani această chemare a făcut-o să-și părăsească familia, casa cetatea în care s-a născut și să meargă departe, la celălalt capăt de țară, pentru a fi membră în Mănăstirea „Sfântul Siluan”, așezată în vremea aceea nu departe de cetatea Craiovei. A dorit Dumnezeu, a făcut în așa fel ca ea, împreună cu obștea, să vină mai aproape de casă, urmând în viața ei monahală – cum trebuie să împlinească orice călugăr, orice creștin – chemarea Domnului: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi”.
Acum, măicuța a plecat la Cer, acolo unde nu mai este subiectivitate sau confuzie sau derută în înțelegere, ci deplinătatea acestei înțelegeri. Acum a înțeles Maica Rafaela de ce a urmat chemarea Domnului Hristos și acum se odihnește, după făgăduința Dumnezeiescului ei îndrumător, Domnul Hristos.
De asemenea, la Liturghie am ascultat un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, rânduit tot pentru această zi, din Epistola către Galateni. Aș dori să citesc din Apostol puțin din cele rostite atunci la Liturghie și cei care ați cunoscut-o pe Maica Rafaela – și mulți dintre cei de față ați cunoscut-o bine, cu certitudine –, o veți regăsi în cuvintele rostite de Sfântul Apostol Pavel și pe care el dorit-a să le așeze la rădăcina sufletului fiecărui creștin din vremea sa și de după aceea.
Fraților, spune Sfântul Pavel, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Continuă Sfântul Apostol Pavel și continuați și dumneavoastră în a încerca să o regăsiți pe măicuță în cuvintele lui. Iar cei ce sunt ai lui Iisus Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele lui. Mai departe spune Sfântul Pavel: Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. Fraţilor, chiar de va cădea vreunul din voi în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Și încheie Sfântul Apostol Pavel cuvântul rostit astăzi: Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi plini legea lui Hristos.
Măicuțele care au viețuit 15 ani sau mai puțin alături de Maica Rafaela, cei care din lume ați cunoscut-o: membrii familiei în primul rând și cei care ați zăbovit pentru o clipă în ograda Mănăstirii Sfântul Siluan într-o formă sau alta și ați stat de vorbă cu Maica Rafaela, cred că ați regăsit-o în cuvintele Sfântului Apostol Pavel.
Purtaţi-vă sarcinile unii altora, căci aşa veţi plini legea lui Hristos. Măicuțele din mănăstire știu foarte bine cât se străduia Maica Rafaela să poarte sarcina, și greutatea, și ispita, și tot ceea ce se poate întâmpla într-o familie care are nevoie de oameni purtători de cruce pentru ca durerea, și necazul, și îndoiala unuia sau altuia să fie preluate de cineva care să le ducă mai departe – în cazul nostru, să le așeze la picioarele Domnului Hristos. Iar multele persoane care, obosite în sufletul lor, au căutat să găsească puțină odihnă în legătură cu Mănăstirea Sfântul Siluan... Știți foarte bine de câte ori Maica Rafaela găsea spațiul lăuntric necesar pentru a pătrunde în sufletul celui frământat și făcut bucățele de multe ori, și cu câtă delicatețe, discreție, smerenie, dar și eficiență punea bucățelele de suflet una lângă alta și plecau oamenii întăriți în sufletul, în mintea și cugetul lor, cu mai multă putere să-și ducă crucea vieții lor mai departe.
Probabil că și din purtarea acestei sarcini Maica Rafaela a tot slăbit, a tot slăbit și a plecat la Cer – după mintea noastră – mult prea devreme. A fost o lumânare care a luminat pe cei din jur, s-a ars pe sine și așa, puțin câte puțin, lumânarea și-a încheiat trecerea ei prin această lume, bucurându-se în lumina Învierii, în ciuda tristeții familiei mici – celei pământene, biologice, și a celei duhovnicești – obștea mănăstirii, și a celei creștinești mai mari din parohia aceasta sau obștea și mai largă a celor care au cunoscut-o. Tristețea lor este mare, însă nădejdea noastră în Învierea Domnului Hristos este și mai mare.
Dumnezeu să o odihnească în pace, să întărească obștea mănăstirii, să dea mângâiere mamei, tatălui, fratelui, surorilor celor trupești și celor duhovnicești, maicii starețe, tuturor acelora care au cunoscut-o! Să o pomeniți în rugăciunile voastre, să îi aprindeți o lumânare la mormânt – la Mănăstirea Frumoasa, s-o purtați în dragostea, mângâierea, iertarea și rugăciunea dumneavoastră și astăzi și mâine și în veci de veci. Amin!
Articol publicat în nr. 1, anul 1 al revistei parohiale Vino și vezi
