Poate cel mai important lucru însă este faptul că am început să constituim, tot mai mult, o familie. Agapele de după Sfânta Liturghie de duminică, în cadrul cărora au continuat și dialogurile duhovnicești ce se desfășurau, în anii anteriori, la Serile Talpalari, sunt deja un cadru... familiar! Acum poate dialoga fiecare cu fiecare, cultivând și întărind o iubire frățească, un duh de comuniune real. E un prim pas acesta, în procesul de preschimbare a parohiei într-o adevărată familie duhovnicească!
A mai trecut un an. Foarte repede. Un an în care s-au schimbat destule în parohia noastră, nădăjduiesc că în bine. Un an în care au continuat lucrările de reparații la biserică, într-un ritm dictat și de (extrem de) redusele posibilități financiare. S-a reușit, așa cum ne-am propus anul trecut, și amenajarea locului unde era, cândva, toaleta publică ce a fost mutată în pasajul subteran din apropiere. Principala destinație care i se va acorda va fi aceea de a adăposti lucruri utile bisericii, care acum blochează spații precum cripta ce adăpostește și moaștele celui care este considerat a fi un om cu viață sfântă – Ioan Lumânărică (trecut la Domnul în 1842, el este cunoscut pentru faptul că cerșea pe străzile Iașului nu pentru el, ci pentru a ajuta pe alții; la moartea sa, trei zile au bătut clopotele tuturor bisericilor din Iași).
Un lucru îmbucurător este că, de-a lungul ultimului an, s-a înmulțit rugăciunea în biserică, s-au înmulțit slujbele. Diferitele activități de consiliere susținute de ostenitoare ale Centrului de Formare și Consiliere „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” și, mai ales, un program de spovedanie săptămânal, au constituit pentru mulți prilejul de a se apropia mai mult de Dumnezeu. Iar ca rod al acestei apropieri putem număra și opera filantropică ce se face la Talpalari. Ceea ce se regăsește în paginile 8-9 ale revistei constituie doar o parte infimă din aceasta. Restul îl știe Domnul cel mai bine...
Poate cel mai important lucru însă este faptul că am început să constituim, tot mai mult, o familie. Agapele de după Sfânta Liturghie de duminică, în cadrul cărora au continuat și dialogurile duhovnicești ce se desfășurau, în anii anteriori, la Serile Talpalari, sunt deja un cadru... familiar! Acum poate dialoga fiecare cu fiecare, cultivând și întărind o iubire frățească, un duh de comuniune real. E un prim pas acesta, în procesul de preschimbare a parohiei într-o adevărată familie duhovnicească!
Anul acesta, starea de sănătate nu-mi va permite să fac vizitele pastorale tradiționale. Dar voi face ceea ce pot în aceste condiții, adică voi fi prezent în biserică cât mai mult timp posibil, la slujbe sau primind la scaunul de spovedanie pe cei care au nevoie a se mărturisi Domnului. Oricum ar sta lucrurile, Biserica este locul unde suntem cu toții acasă, unde suntem chemați să ne întâlnim spre a cunoaște adevărata Viață. Să ne vedem cât mai des în sfântul lăcaș în anul ce urmează. Să venim cu toată inima, cu toate ale noastre. Doar așa vremea noastră se rotunjește a veșnicie!
