Sfinţii care ne împacă

Cuvinte duhovnicești Ianuarie 31, 2016

Sărbătoarea din 30 ianuarie este o sărbătoare a împăcării în Biserică. Sesizăm, din păţania credincioşilor din veacul al XI-lea, cât de uşor se poate aluneca în dezbinare, chiar având râvnă şi (părelnică) evlavie la sfinţi. Prilej de reflecţie şi îndemn şi pentru noi să nu facem tabere în Biserică, pe nici un motiv.

Pe 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Trei IerarhiVasile cel MareGrigorie Teologul (sau de Nazianz) şi Ioan Gură de Aur, care au păstorit în secolul IV, considerat „secolul de aur” al teologiei creştine. Dincolo de pomenirea lor individuală (pe 1 ianuarie, pe 25 ianuarie, respectiv pe 13 noiembrie), aceşti sfinţi au primit şi o zi de prăznuire comună, în urma unor neînţelegeri apărute în Biserică în secolul XI, „între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi”, cum scrie în Sinaxar. Existau trei tabere – vasiliteni, grigoriteni, ioaniteni – care considerau că sunt îndreptăţiţi să impună ca model desăvârşit pentru slujirea Bisericii pe unul dintre cei trei sfinţi. În anul 1081, cei trei sfinţi i s-au arătat separat, apoi toţi trei împreună Episcopului Ioan al Evhaitelor, spunându-i: „Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire (...). Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire”.

Aşadar, sărbătoarea din 30 ianuarie este o sărbătoare a împăcării în Biserică. Sesizăm, din păţania credincioşilor din veacul al XI-lea, cât de uşor se poate aluneca în dezbinare, chiar având râvnă şi (părelnică) evlavie la sfinţi. Prilej de reflecţie şi îndemn şi pentru noi să nu facem tabere în Biserică, pe nici un motiv. Căci, urmând unor Părinţi contemporani, unii au ajuns să se certe între ei. Un Părinte zice: „Sunt semne că vine sfârşitul lumii, să acţionăm ca atare”. Altul nu neagă, dar spune: „E un zgomot prea devreme”. Un al treilea se retrage în pustie şi îndeamnă la rugăciune şi la asceză. Asta nu înseamnă că e ceartă sau dezbinare între unii ca aceştia, ca şi cum „s-ar fi împărţit Hristos” (Cf. I Corinteni 1, 13), ci doar că fiecare îşi are lucrarea sa în lume, după cum îi dă Duhul (Cf. Faptele Apostolilor 2, 4). Noi însă, neputincioşi şi neluminaţi de Duh Sfânt, putem fi tentaţi să absolutizăm una dintre poziţiile unor astfel de modele duhovniceşti, spre a noastră pierzare şi slujind, astfel, duhului dezbinării şi al zâzaniei. Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă să nu absolutizăm nici o lucrare din Biserică, ci fiecare să cinstească, în Duh, ceea ce se face spre slava lui Dumnezeu, chiar dacă rezonează mai mult cu viaţa şi învăţăturile unui anumit sfânt sau unui anume părinte duhovnicesc.

Dar Sfinţii Trei Ierarhi ne împacă nu doar între noi, cei din Biserică, ci şi, prin învăţătura lor, cu toate cele din lumea aceasta. Când spun ne împacă, nu înţeleg că îndeamnă la compromis sau concesii necuvenite, ci spun că ne ajută să dobândim pace în minte şi în inimă, nemailăsându-ne tulburaţi de nimic din cele existente.

Continuarea pe doxologia.ro.