Se poate spovedi femeia în perioada menstruaţiei?

Sub povara unei mari tulburări sufleteşti, o femeie dintr-un oraş din Moldova zilelor noastre căuta să se spovedească. Intră în prima biserică pe care o găseşte deschisă şi spune preotului dorinţa ei. Onestă şi neştiutoare, avertizează că se află în perioada menstruaţiei şi întreabă dacă se poate spovedi în aceste condiţii. Preotul o îndrumă să vină după ce se va fi terminat această perioadă delicată. Întrucât problema sufletească este una presantă, femeia îndrăzneşte să meargă, ziua următoare, la un alt preot, într-o altă biserică, sperând că va fi, totuşi, acceptată la scaunul de spovedanie. Este însă refuzată pe acelaşi motiv. Problema e că, fie din pricina stării de mare tulburare în care se afla, fie din alte motive, femeia nu a scăpat de scurgerea de sânge decât după mai bine de trei săptămâni. Timp în care nici nu a mai îndrăznit să întrebe vreun alt preot dacă se poate spovedi, deşi starea ei sufletească ajunsese una cu totul deplorabilă, cu crize de insomnie, bântuită fiind de tot felul de duhuri. Am redat întâmplarea (reală!) de mai sus, întrucât mi s-a părut relevantă pentru modul eronat în care ne putem raporta, uneori, la Taina Spovedaniei. Am să inventariez, mai întâi, alte câteva practici de nedorit la acest capitol şi am să revin, în final, la cazul acestei femei.

Una dintre cele mai frecvente scuze invocate de credincioşi pentru a nu se spovedi este aceea că nu au putut să postească. Atunci când este cu putinţă, desigur că este foarte bine să ne pregătim cu post spre a mărturisi Domnului păcatele şi neputinţele noastre. Dar dacă cineva are o nevoie urgentă de a se spovedi, mai ales dacă ajunge în pragul morţii sau într-o situaţie specială, nu putem condiţiona taina pocăinţei de ajunare sau chiar de împlinirea unui anumit număr de zile de post. Se poate posti, eventual, ulterior, funcţie de starea de sănătate şi de canonul rânduit. În orice caz, un duhovnic nu poate întoarce omul de la scaunul de spovedanie pe acest motiv (sau pe oricare altul). Există şi o vorbă în tradiţia Bisericii, spusă de către preoţi pentru preoţi: „Multe poţi refuza unui om în Biserică, de la multe îl poţi întoarce înapoi, dar de la scaunul de spovedanie să nu-l întorci niciodată. Că nu ştii dacă omul acela mai apucă să trăiască şi să se mai spovedească”.

O altă problemă este atunci când se condiţionează spovedania de donarea unei sume de bani. Chiar şi a pune o cutie lângă scaunul de spovedanie este problematic întrucât, prin acest obicei, sugerăm, de fapt, credinciosului că ar trebui să contribuie cu ceva, după mărturisire. Cel mult, dacă omul insistă să dăruiască o sumă de bani, i se poate indica să lase darul lui la cutia milei. Dar a lega, făţiş sau discret, spovedania de o donaţie în bani este un mare deserviciu adus lucrării de pocăinţă în Biserică.

Tot o mare greşeală din partea duhovnicilor este atunci când leagă momentul spovedaniei doar de cele patru posturi de peste an. Ce dovadă mai mare de nepăsare faţă de suferinţa omului poate fi decât să-i răspunzi, atunci când eşti solicitat să-l spovedeşti: „Dar nu este post, de ce vrei să te spovedeşti?”. Sau să ţii contabilitatea timpului scurs de la ultima lui mărturisire: „Nici n-au trecut patruzeci de zile de la ultima spovedanie, mai aşteaptă!”. Nu, spovedania nu poate aştepta niciodată. Sigur că se întâmplă, ca preot, să nu poţi fi întotdeauna disponibil, să trebuiască să îndrumi omul către un alt duhovnic. Sau să constaţi că sunt persoane care bagatelizează această Sfântă Taină şi vin foarte des nu pentru că ar avea o pocăinţă continuă, ci doar ca să-şi plângă de milă sau ca să se plângă de alţii, dintr-o afecţiune bolnăvicioasă pentru părintele duhovnicesc sau chiar din lipsă de ocupaţie. În nici un caz nu se poate refuza însă unui om şansa de a se spovedi doar pe motiv că nu ar fi momentul sau locul... potrivit!

Continuarea pe doxologia.ro.