Poate că v-aţi săturat de toată această polemică din jurul piesei „Despre smerenie” a trupei Taxi („şi prietenii”), dar îngăduiţi-mi şi mie un punct de vedere personal: e cel mai bun lucru care i s-a întâmplat, în ultima vreme, proiectului Catedralei Mântuirii Neamului. Şi nu numai. Să mă explic.
Ne-am obişnuit ca acest lăcaş de cult – un simbol al identităţii religioase şi demnităţii naţionale – să fie atacat pe motiv de costuri şi dimensiuni, utilizare de bani publici, nefericită învecinare/ asociere cu Casa Poporului etc. Sub influenţa acestei campanii înverşunate, chiar şi unii dintre ortodocşi au început să aibă ceva îndoieli sau reţineri vizavi de ideea unei astfel de catedrale. Piesa trupei Taxi s-a înscris, şi ea, în corul contestatarilor. Faptul că refrenul „eu cred că Dumnezeu iubeşte lemnul şi spaţiile mici” a fost asumat de un număr de 33 de personalităţi – artişti, jurnalişti, oameni de cultură (dintre care unul, Grigore Leşe, a cerut, ulterior, să fie scos din videoclip) părea să dea mesajului piesei greutatea unui manifest social de anvergură. Un soi de imn al creştinului „smerit”, sătul de „fastul clerical”, care susţine o idee de bun-simţ, precum faptul că„opulenţa şi trufia nu au legătură cu credinţa”. Doar că totul s-a întors în favoarea Catedralei Mântuirii Neamului, generând o solidaritate fără precedent în jurul proiectului. Cum a fost posibil acest lucru?
Prima greşeală a celor de la „Taxi şi prietenii” a fost că au afirmat direct sau au dat de înţeles prin versurile melodiei că nu-L poţi întâlni pe Dumnezeu în catedrale sau în alte biserici, decât în cele de lemn. Or, majoritatea credincioşilor frecventează taman genul de lăcaşuri de cult pe care piesa „Despre smerenie” le prezintă ca nefiind preferate de Dumnezeu (sau în care Dumnezeu „se pierde”, e mai greu de reperat). Fără să vrea – cred eu – cei de la Taxi au jignit evlavia a 99% dintre ortodocşi, ridiculizând pe cei ce se închină lui Dumnezeu altfel decât în „spaţii mici”. Repet, eu nu pot să cred că asta au intenţionat „Taxi şi prietenii”, dar nici nu pot să nu-i înţeleg pe cei care s-au simţit lezaţi de un astfel de mesaj de tip sectar, care împarte pe cei ce cred în Dumnezeu în două categorii: în „lemnari” şi în „betonişti” (primii având privilegiul de a-L găsi pe Dumnezeu mai repede, graţie celor doar „100 mp în total” ai bisericii lor).
Continuarea pe doxologia.ro.
