Asumare, lucrare, slujire: acesta este motorul în trei timpi al vieţii duhovniceşti. Nu e deloc greu să-l punem în mişcare – „Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 30). Întotdeauna Domnul ne slujeşte şi împlineşte El mai întâi ceea ce va cere de la noi; iar dacă ne cere ceva este doar pentru ca să ne înveţe să cerem (şi să primim!) noi de la Dânsul. Cum poţi să nu iubeşti un astfel de Dumnezeu?
Evangheliile consemnează multe momente în care oamenii Îi adresează diverse cereri Mântuitorului, dar puţine situaţii în care Domnul Însuşi cere de la oameni ceva. Trei dintre ele jalonează anii de lucrare publică ai lui Iisus, constituind repere esenţiale pentru mântuirea fiecăruia dintre noi.
Primul moment este cel în care Iisus intră în apele Iordanului şi cere să fie botezat. Ştim că Ioan Botezătorul a fost nedumerit de această solicitare şi dădea să-L oprească, spunându-I: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3, 14). Dar Mântuitorul a insistat: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Ce a cerut Hristos la Botez? Mântuitorul a cerut de la noi – şi, prin Ioan Botezătorul, a primit – toate păcatele, neputinţele, rănile noastre. Acesta este un moment de asumare. Hristos îşi asumă în Iordan tot păcatul firii omeneşti, pentru a-l pironi apoi pe Cruce. Aici sunt zorii libertăţii noastre.
O altă solicitare a Domnului apare chiar înainte de Răstignire, la Cina cea de Taină. Învăţătorul spală picioarele ucenicilor, dar când ajunge la Petru, acesta refuză: „Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?” (Ioan 13, 6). Mântuitorul insistă şi îl convinge, explicându-i sensul cererii sale: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine” (Ioan 13, 8). Iată momentul în care Domnul Hristos ne cere să-L acceptăm să ne slujească, să Se coboare până la cele mai de jos ale noastre, până la picioarele noastre (adică la contactul nostru cu cele pământeşti). Este începutul părtăşiei cu Dumnezeu. Dacă nu-L lăsăm pe Hristos să coboare la nivelul nostru, până la punctul cel mai de jos al existenţei noastre, nu avem cum să ne întâlnim deplin cu El. Nu noi trebuie să ne aburcăm la El, ci pe El trebuie să-L lăsăm să se coboare până la noi. Aşa începe însoţirea omului cu Dumnezeu.
Continuarea pe doxologia.ro.
