Cei mai mulți se duc la biserică, se duc la Hristos, dar pleacă fără ca măcar să scoată de acolo vreo putere, așa cum a scos femeia cu scurgere de sânge. Și atunci spun: Și ce-am găsit la Hristos? Cum m-am dus, așa m-am întors. Deși odată cu moartea păcatului simți o oarecare dulceață, plăcere și desfătare. Și atunci nu mai ai nevoie de nimic altceva. Pe de o parte, Dumnezeu îți îndulcește viața și îți bucură sufletul tânăr, care rămâne pururea tânăr cât timp stă înaintea Lui, și pe de altă parte, se bucură inima ta și zice: „Aici mă voi sălășlui fiindcă am ales-o pe ea”.
Când cineva dorește aceste sfinte simțiri și trăiri, cum este cu putință să nu le primească? Cum este cu putință să nu răspundă Dumnezeu? De aceea face această sinaxă liturgică. De aceea îi adună împreună pe îngeri, arhangheli, sfinți și păcătoși la liturghie, pentru ca sfinții să transmită sfințenia lor păcătoșilor, iar păcătoșii să transmită sfinților dorul lor de sfințenie, pentru ca să fie sfinții „cei ce vorbesc” cu noi.
Pe toate acestea le vom găsi în biserică, este de ajuns doar să tacă și să piară toate cele dinaintea noastră și numai la cele de aici să ne ațintim privirea.
Prin urmare, ce căutăm aici? Ce altceva decât această meditație ascunsă pe care trebuie să o facem în inima noastră când intrăm în biserică. Trebuie să faci injecție, pentru ca trupul tău să primească leacul. Trebuie să altoiești ramura pe un alt copac, ca să primească și el sevă. Trebuie să altoiești măslinul sălbatic cu măslinul roditor ca să devină și acela roditor[1]. Același lucru trebuie să faci și aici în biserică, unde te unești tainic cu Hristos. Trebuie să începi să meditezi acestea înlăuntrul tău și atunci totul va deveni realitate.
Prin urmare ce se caută aici? De fiecare dată când veniți cu atâta dor la biserică, de fiecare dată când participați la liturghii și privegheri, ce căutați? Pe Hristos! Dar ca să-L găsești, fă meditația acestor lucruri și Hristos va veni singur. Vei vedea că pietroaiele cele grele se vor ridica și vei învia.
Ce căutați? O stare universală în biserică și o stare lăuntrică „de Iisus instituită”.
Trăirile, simțirile, doririle, vederile nu sunt nimic altceva decât o stare pe care o creează Iisus, o stare pe care numai prezența Lui o poate asigura. O stare pe care o plinește numai El și fără El dispare imediat. O stare instituită de Iisus, de vreme ce mai întâi tot ceea ce a fost instituit a fost șters.
Frații mei, iată, aici, în Biserică totul este instituit de la Iisus.
Traducere și adaptare: Laura Enache pentru doxologia.ro; Sursa: Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, „Despre viață. Cuvânt despre nădejde”, Indiktos, Athena 2005
[1]Rom. 11, 17
Articol publicat în nr. 5, anul 3 al revistei parohiale Vino și vezi
