Dumnezeu să vă binecuvinteze viața!

Viața parohiei Martie 14, 2018

Dragi prieteni și enoriași ai parohiei noastre,

După ce ne-am văzut în ambianța ambelor sărbători, cea a Nașterii și cea a Botezului Domnului, a venit momentul să vă trimitem acest mesaj, cu bună inimă, rugând pe Domnul mereu pentru dumneavoastră, să aveți pace, bucurie și nădejde. Deseori vă pomenim la rugăciune ca milostivul Dumnezeu să vă călăuzească și să vă întărească ființa, iar Maica Domnului să vă acopere și să vă apere cu sfântul său acoperământ.

Am intrat în Postul cel Mare și Sfânt, un moment de interiorizare și remodelare a atitudinii față de viață. În acest sens, vă propunem și un program liturgic și duhovnicesc cât mai adecvat, știind în același timp că sunteți mereu ocupați. În acest Post care ne călăuzește spre Învierea Domnului, vă aducem la cunoștință următoarele:

  • Puteți să vă spovediți spre curățirea conștiinței și înnoirea vieții în zilele de:
  1. Joi, de la ora 18.00,
  2. Vineri, de la ora 13.00 (cu excepția săptămânii în care avem slujba Sfântului Maslu, adică prima săptămână din lună),
  3. Sâmbătă, după Slujba de pomenire a adormiților, în jurul orei 11.00-11.30
  • Cea mai importantă Sărbătoare a creștinului este Învierea Domnului, pentru care ne pregătim în acest post. Dar bucuria noastră este că Învierea o prăznuim săptămânal, în fiecare Duminică. La biserica Talpalari slujba Liturghiei începe la 09.30. Ne-am bucura dacă cei care țineți tot postul ați reuși să vă împărtășiți în fiecare Duminică, desigur, numai cu dezlegare de la preotul duhovnic. Iar dacă nu puteți ține postul, măcar de 2 ori în acest Post să încercați să vă împărtășiți (cea de a doua oară să fie neapărat de Marele Praznic al Învierii).
  • Pe parcursul săptămânii slujim și Liturghia Darurilor maiînaintesfințite, miercuri și vineri de la ora 16.00. Cu dezlegare de la duhovnic, cu post negru în acea zi și cu pregătirea de rigoare, sunteți chemați și în aceste zile la sfântul potir.
  • Vă îndemnăm să faceți efortul pentru a ține postul alimentar, beneficiile sunt pe toate planurile, dar mai ales pe cel duhovnicesc. Postul Mare a început pe 18 februarie și se termină pe 7 aprilie, pe 8 aprilie fiind Marele Praznic al Învierii Domnului Hristos. Pe 25 martie (Bunavestire) și 1 aprilie (Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim) este dezlegare la pește. De pe 1 aprilie până pe 7 aprilie, inclusiv, suntem în Săptămâna Patimilor, săptămâna cu cea mai intensă încărcătură duhovnicească. În această săptămână suntem împreună cu Domnul Iisus Hristos în Sfintele Sale Pătimiri - la Cina cea de Taină, în Ghetsimani, pe Golgota Răstignirii și la mormântul Învierii. Acestea reprezintă pentru noi temeiul credinței și mânturii noastre. Din acest motiv, zilnic - dimineața și seara - avem slujbe care să ne introducă în taina Răstignirii și Învierii. Vinerea Patimilor – ziua Răstignirii, o trăim cu post, citirea Evangheliilor și rugăciune. În această zi aliturgică nu se poate nimeni împărtăși, conform rânduielilor bisericești. Este indicat să căutăm să ne spovedim până se intră în Săptămâna Mare, ca să ne putem concentra mai mult pe slujbele speciale din această perioadă.
  • Pe 7 aprilie, începând cu ora 23.00 vă așteptăm la slujba Învierii Domnului și a noastră, îndemnându-vă să rămâneți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie care începe în jurul orei 01.00. Cum spuneam și mai sus, ne-am bucura mult să vă puteți împărtășiți cu Trupul și cu Sângele Domnului nostru Cel Răstignit și Înviat. Chemarea spre cuminecarea cu Sfintele Taine este pentru toți cei binecredincioși, să nu o ignorăm, ci să ne străduim să răspundem chemării, îndrumați fiind de duhovnic.

În acest post, și nu numai, avem și alte activități:

  • În fiecare miercuri de la ora 18.00 – Serile Talpalari, pentru cei interesați să aprofundeze cunoștințele și trăirea duhovnicească, dar mai ales pentru cei dornici de a fi în bucuria comuniunii, a dialogului și a mărturisirilor.
  • Pe 11 martie, ora 18.00 – o întâlnire pe tema Cancerului, invitat fiind pr. drd. Radu Ungureanu, preot la Institutul Regional de Oncologie.
  • În fiecare vineri, de la ora 18.00 – o activitate pentru copii – discuții cu ei și repetiții pentru cor.
  • În fiecare luni, de la ora 18.00 – Grup de suport pentru persoanele (co)dependente (CODA).

Pentru alte activități, slujbe, completări și schimbări de ultimă oră, vă recomandăm să urmăriți programul bisericii noastre de pe site-ul talpalari.mmb.ro sau de la avizierul bisericii.