Din pomelnice şi din alte documente vechi rezultă că primul ctitor al bisericii cunoscută astăzi cu numele Talpalari a fost marele vistiernic Iordache Cantacuzino. Cumnat cu voievodul Vasile Lupu şi sfetnic apropiat al ctitorului Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iaşi, Iordache vistiernicul înalţă pe la 1640 ctitoria sa cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, la marginea de nord a oraşului.
Nașterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie, este primul Praznic Împărătesc al anului liturgic bisericesc, care începe pe 1 septembrie. Acest praznic precede cu o săptămână praznicul Înălțării Sfintei Cruci.
Mântuirea începe acum, odată cu nașterea din femeie stearpă, a Femeii care va da „rod preacurat” pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care mai apoi se jertfește pe Cruce pentru păcatele noastre.
Culmea minunii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se naște dintr-o femeie stearpă şi înaintată în ani, dovadă de necontestat a darului Vieții. Sinonimă cu absența vieții, nerodirea se înrudește cu absența vieții. Mântuitorul Hristos ne ajută să trecem de la moarte la Viață, eliberându-ne de nerodirea spirituală care ne afectează, pentru a da roadele harului.
Spre deosebire de alte evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc, care sunt relatate pe larg în Sfânta Evanghelie sau în alte cărți ale Noului Testament, despre Nașterea Maicii Domnului nu găsim nicio însemnare. Numai izvoarele apocrife dau amănunte despre originile și copilăria Sfintei Fecioare. Biserica a cules din aceste texte doar tradițiile pe care le-a considerat adevărate și le-a păstrat în rânduielile praznicelor, în imne și în icoanele ce s-au zugrăvit pe temeiul acestora.
Cel mai vechi și mai cunoscut izvor apocrif (n.r.: scriere religioasă nerecunoscută între cele numite canonice.) care istorisește printre altele și câteva detalii din viața Maicii Domnului, este „Protoevanghelia lui Iacov”, datată în jurul anilor 130-140. Vechimea considerabilă a acestei surse permite acceptarea veridicității anumitor detalii despre familia Maicii Domnului: numele părinților ei, Ioachim și Ana, dar și descendența ei din neamul împărătesc al lui David.
Sfânta Tradiție ne relatează faptul că Sfânta Ana a dobândit-o pe Născătoarea de Dumnezeu după mulți ani de nerodire a pântecelui, la o vârstă înaintată, după multă nevoință cu rugăciune și post pentru dobândirea unui prunc. Această atitudine a Sfinților Părinți trebuie să fie o pildă de răbdare și de nădejde pentru noi toți.
Dacă comparăm icoana Nașterii Maicii Domnului cu celelalte icoane ale Praznicelor Împărătești, observăm că ea atrage atenția prin structura pământească, omenească, a reprezentării sale, ce poartă trăsături foarte intime, nefiind lipsită de detalii din viața cotidiană. Icoana pare să ne introducă în familia lui Ioachim și a Anei, lăsându-ne să luăm parte la un eveniment intim, de continuă fericire: împlinirea vechilor lor speranțe de a avea un copil și încetarea nerodirii trupești, greu îndurate.
Icoana exprimă bucuria fertilității regăsite și apropiata mântuire a neamului omenesc, căci această naștere vestește Învierea.
Iconografia Nașterii Maicii Domnului ne-o înfățișează în partea din stânga a icoanei pe Sfânta Ana, pe al cărei chip este zugrăvită bucuria. Aceasta se află în casă, întinsă pe pat și rezemată de perne.
Lângă pat, tot în partea stângă, este reprezentat dreptul Ioachim, stând în rugăciune și privind spre soția sa cu bucurie. Prezența tatălui la nașterea Fiicei este firească, întrucât este capul familiei și este cel care poate cel mai bine să înțeleagă durerea și schimbările prin care trece mama în timpul nașterii.
În partea din dreapta, sunt înfățișate slujnicele, care îi aduc lăuzei mâncare și lichide pentru a-și recăpăta puterile după naștere. În unele reprezentări apare încă o slujnică care îi aduce o adiere răcoritoare Sfintei Ana cu un evantai.
Mai jos, în colțul drept al icoanei, sunt reprezentate moașele care pregătesc apa pentru a o îmbăia pe Cea Nou-Născută.
În icoana praznicului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu este reprezentată în mijloc, ea nu ocupă vreun loc central, ci este zugrăvită fie așezată într-un pătuț, fie înfășată în brațele unei moașe, așteptând să fie scăldată.
Toate aceste detalii casnice nu sunt defel lipsite de rost, ele devin o parte din Sfânta Taină și dau mărturie că nu există nimic nesemnificativ într-un eveniment sfânt.
Icoana de hram a Nașterii Maicii Domnului de la Biserica Talpalari este zugrăvită în stil realist, specific secolului al XIX-lea. Cel mai probabil icoana a fost pictată după anul 1827, când marele „foc ce a ars și Talpalarii, distrugând până la goliciunea zidurilor” biserica. După acest trist eveniment, vornicul Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, fiul marelui logofăt Iordache, dar și familia Beldiman au rezidit pe cheltuiala lor, acest sfânt lăcaș, refecând totodată și bolțile și catapeteasma.
Această icoană este mult simplificată faţă de prototip, eliminând mare parte din slujnicele zugrăvite în mod tradițional, fiind pictate doar două, la dimensiuni mai mici, lăsând ca atenția credincioșilor să se fixeze asupra dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana și asupra Copilei lor, care tocmai s-a născut. Poate că această reprezentare modestă vrea să exprime plinătatea smereniei Maicii Domnului.
Pe icoana de la Talpalari se poate observa că au fost aplicate peste aureolele deja pictate ale Drepţilor Părinţi şi a Maicii Domnului câte o aureolă argintată, alcătuite din mai multe raze dispuse circular în jurul capului sfinţilor. Acest obicei de a fereca, chiar şi parţial, o icoană este des întâlnit în Moldova, şi se face ca semn de recunoştinţă pentru minunile deja săvârşite prin intermediul icoanelor sau a sfinţilor zugrăviţi în icoane. Sunt cunoscute cazuri în care credincioşii aduc „jertfe” înaintea unei icoane în momentul în care se roagă pentru înfăptuirea unei minuni, pentru a „convinge” de nevoia ascultării cererii lor.
Prin Nașterea Maicii Domnului ne este pusă în prim-plan familia tradițională lucrătoare la mântuire în viața ei firească de zi cu zi.
Maica Domnului, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!
Mihai-Alex OLTEANU
Articol publicat în nr. 2, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
