La Editura Bizantină este publicată una dintre, probabil, cele mai de ajutor cărți pentru cei care doresc să dobândească și să practice rugăciunea lui Iisus, numită și „rugăciunea minții” sau „rugăciunea inimii”. Este vorba despre cartea „Jurnal duhovnicesc”, aflată la cea de-a doua ediție.
Acest jurnal a fost comparat de către mulți dintre cititorii lui cu Pelerinul rus datorită conținutului și modului în care este expusă lucrarea rugăciunii inimii. Părintele Sofian Boghiu numește cartea „un jurnal isihast” datorită ideilor principale care se regăsesc: relația cu Dumnezeu și relația cu semenii.
Din motive de smerenie, autoarea se ascunde sub masca anonimatului. Sub îndrumarea părintelui ei duhovnic, aceasta practică Rugăciunea lui Iisus, acest fapt constituind ideea centrală pe fondul căreia se conturează relatările aproape zilnice ale acestei creștine. Tot la îndemnul și cu binecuvântarea duhovnicului ei, aceasta începe să scrie acest jurnal care cuprinde sentimentele de liniște și bucurie, frământările pricinuite de dorința de a dobândi darul rugăciunii inimii. Cea de a doua idee care străbate cartea de la un capăt la altul și pe care o descrie aproape la fel de amănunțit este reprezentată de relația ei cu semenii, de dorința de a face cât mai mult bine și de mustrările de conștiință pe care le are atunci când simte că nu a făcut tot ceea ce depinde de ea pentru cel de lângă ea. Astfel, autoarea îl vede pe Iisus Hristos în chipul fiecărui semen, după cum mărturisește: „În ochii aproapelui meu întristat, îl văd pe El suferind și cerându-mi ajutor”.
Părintele Sofian Boghiu spune despre autoarea cărții că: „Și-a recăpătat pacea lăuntrică pe care n-o poate înlocui cu nicio bogăție de pe pământ”. Întreaga viață a acestei credincioase a căpătat sens și a oscilat în jurul rugăciunii inimii: „Doamne Iisuse, doresc să Te păstrez viu și să simt permanent că locuiești în mine și să te laud neîncetat”. Toate dimensiunile vieții ei (familială, profesională) s-au subordonat rugăciunii pe care încearcă să o transforme într-o stare de spirit.
Deși rugăciunea inimii era în general asociată mediului monahal și celui isihast, cartea de față demonstrează că dobândirea ei este posibilă indiferent de mediu și epocă. Astfel, autoarea trăiește în București, iar societatea acelui timp era dominată de regimul comunist. Exemplul ei demonstrează că pentru oamenii cu adevărat ancorați în credința în Dumnezeu, lucrarea duhovnicească nu ține cont de climatul nefavorabil al unei epoci care aducea după sine diverse posibile constrângeri morale și fizice.
Consider că această carte reprezintă un exemplu de o mare importanță pentru toți creștinii din zilele noastre, în special pentru mireni. Grija autoarei pentru ca rugăciunea să fie făcută din inimă, și nu doar ca o simplă datorie (așa cum o simțea înainte de a începe practicarea rugăciunii inimii), o ajută să capete putere pentru a-și îndeplini îndatoririle față de semeni. La fel ca și alte multe cărți pe această temă, acest jurnal demonstrează cât de bine se întrepătrund lucrările de bază ale unui creștin: iubirea față de Dumnezeu – exprimată prin rugăciune și dragostea față de semeni.
Larisa Elena ALUI-GHEORGHE
Articol publicat în nr. 2, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
