În fața Palatului Culturii din Iași, zgribulit, un grup de persoane așteptau un autocar care tot întârzia să apară să-l ducă la destinație de prea puțini cunoscută: Ucraina, Lavra Pecerska sau Lavra Peșterilor din Kiev. Organizări necesare, emoțiile aferente și gata - la drum.
Și drum întins: cu două vame de trecut, atins un hotar istoric (Nistru), lăsând Basarabia în urmă și trecut spre o altă frontiră – Ucraina. Zis și făcut. Cu un pic de oboseală, normală după aproximativ 12 ore de mers, am bătut la porțile Kiev-ului.
E greu de explicat emoția trăită intrând pe porțile Mănăstirii Goloseev. Mă simțeam într-un basm: clădiri din cărămidă portocalie cu turnuri și turnulețe acoperite în verde… cu un minunat apus de soare în spate, strălucitor, cu o aură luată parcă din icoanele lui Rubliov. Intrasem într-un tărâm de poveste? Se pare că da. Intrasem în Tărămul Sfânt al Împărăției lui Dumnezeu pentru care Cuviosul Alexei a fost scos din muțenie cu al lui răspuns „Adevărat a Înviat!” Pășim pe o urmă românească, cea din 1631, când Sfântul Mitropolit Petru Movilă, pe atunci Mitropolitul Kiev-ului, a întemeiat prima biserică a acestei mănăstiri, cu hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Dar povestea abia a început. Noaptea s-a lăsat, cu așteptarea unei noi dimineți, cu noi promisiuni și noi tărâmuri de parcurs.
Și diminețele următoare vor avea o minunată și o unică destinație: Lavra Peșterilor - Lavra Pecerska din Kiev. Nu știam unde să mă uit. Era cu totul altceva decât văzusem în multe țări „civilizate” ale Europei. Clădiri strălucitoare, arhitecturi solemne și impunătoare de parcă te striveau sub măreția lor. Dar n-aveam timp de pierdut. Grupul înainta asemenea unui furnicar spre o destinație suprapământeană… dar în adâncuri! Cred că o senzație mai copleșitoare de Dumnezeire n-am reușit să trăiesc în altă parte. Inima îmi bătea prea puternic ca s-o mai ascult, rațiunea mea s-a oprit. Am intrat în peșterile vii, cu sfinți „vii”, făcători de minuni, care și-au dorit să rămână zidiți în pereții de piatră ai peșterilor Pecerska. Glasul în rugăciune al călugărilor nu făcea trimitere la nimic pământean… Totul a fost lăsat la intrare. Am intrat cu eul meu și am ieșit cu stropi de iubire sădiți în suflet, golindu-mă de omenesc. Mirosul de mir din Peșteri a început să treacă la suprafață, prin pamântul din jurul peșterii…
Tot ce a însemnat acea zi și zilele următoare în tărâmul peșterilor Pecerska – tărâmul Sfinților a fost emoție și prea plin de iubire și Har dumnezeiesc.
Nu mi-am dorit să fac un istoric a ceea ce se întâmplă la Lavra Peșterilor din Kiev. Vă doresc doar să ajungeți acolo! Aș vrea doar să spun ce am trait. Am trăit o întâlnire cu prezența Duhului Sfânt care mi-a luminat mintea și mi-a deschis inima spre și pentru iubire. Doar iubirea lui Dumnezeu care Și-a dat pe Unicul Fiu să moară pentru mine este Desăvârșire. Știu că nu mă pot întoarce cu sute de ani în spate ca să trăiesc în peșteri. Dar pot să aduc în locul în care sunt lumina prin iubirea Mântuitorului meu drag. O „peșteră” poate fi transformată în sublim! Și zidurile văzute și nevăzute ale lumii în care trăim pot fi spulberate doar prin atingerea Harului Divin. Cred cu tărie că pot să-mi fac din Iisus Hristos un prieten cu care să mă însoțesc la drum. E greu…? E ușor…? rămâne ca fiecare dintre noi să vedem și să trăim. Eu m-am bucurat de oamenii întâlniți, de rugăciunile pe care le-am făcut unii pentru alții, de bucuria de a avea preocupări comune. Oameni minunați sunt de multe ori la un braț distanță. Dacă întinzi mâna s-ar putea chiar să ai privilegiul de a le îmbrățișa sufletele. Și asta e minunat… și e Iubire!
Merită să ajungi la Lavra Peșterilor din Kiev! Și merită în primul rând pentru că ceea ce întâlnești acolo te schimbă în primul rând pe tine. Nu te mai poți întoarce cu egourile și orgolii tale. Le lași în pustietățile câmpiilor ucrainiene și te întorci Acasă un om nou.
Îi mulțumesc Tatălui Ceresc pentru o asemena experiență! Îi mulțumesc că a vorbit inimii mele cu blândețea și gingășia pe care numai El poate s-o facă. Știu că mă cunoaște și știe că într-un vas slab numai El poate zidi o inimă puternică în care își face loc pentru totdeauna iubirea lui Dumnezeu, a Fiului Său și a Duhului Sfânt.
A consemnat,
Mihaela Neli Pavăl
