Când ne întoarcem la Dumnezeu, învăţăm să-L mâncăm pe El
- Există mai multe categorisiri ale celor opt gânduri rele, dar aproape toate încep cu lăcomia. Cum se poate lupta cu gândul acesta al lăcomiei?
- Mâncând! De ce se începe cu lăcomia? Pentru că omul a căzut prin mâncare. Dumnezeu i-a dat de toate, să mănânce; şi i-a zis: ,,Asta să nu mănânci". Un singur obiect de acolo - care era bun de mâncare - nu i l-a dat spre mâncare. Acel fruct nu era încă ,,împărtăşanie". Era creat de Dumnezeu, bun foarte ca celelalte, dar nu era dat încă omului ca mâncare. Părinţii spun că omul a fost făcut de Dumnezeu flămând. Este o ființă flămândă. Iar Dumnezeu i-a făcut lumea ca s-o mănânce. Mâncând lumea, omul Îl mănâncă de fapt pe Dumnezeu şi bunătatea Lui. Noi mâncăm gândurile Lui. Tot ce a făcut El bun de mâncare a fost gândit de El pentru noi, să-L respirăm, să-L bem... Lumea asta toată e de mâncare, de băut, de respirat. E pentru noi. La început totul era Euharistie, totul era binecuvântat de Dumnezeu și era împărtăşire de El. Pentru că în clipa în care Adam mânca ceva, nu mânca pentru că-i era foame. Flămânzenia lui Adam nu era foamea pe care o cunoaştem noi acum, ci o dorire fără margini a lui Dumnezeu prezent în toate. Părinții spun că atunci nu existau afecte, nu era foamea, ci era bucuria omului de a se împărtăşi. Și astăzi, nimeni nu se duce la Sfânta Împărtăşanie să se sature, pentru că-i e foame de mâncare, ci se duce să-L mănânce pe Dumnezeu. Deci Adam Îl mânca pe Dumnezeu prin orice băga în gură. În plus, se hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, Care venea în rai și-i grăia. Omul este însetat în două dimensiuni ale lui, pentru că ființa sa are doi poli: spiritual și trupesc. Trupeşte mănâncă lumea făcută de Dumnezeu, primind gândul lui Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu făcută mâncare pentru el aşa cum copilul mănâncă mâncarea făcută de mama, care-i dragostea mamei făcută ciorbă. Şi în același timp se hrăneşte cu cuvântul lui Dumnezeu rostit. Căzând, el a uitat atât de cuvântul lui Dumnezeu, cât şi de gândul lui Dumnezeu din cele spre mâncare. Iată de ce e flămând tot timpul. De ce-i păcat să fii lacom? Pentru că încerci să-ți astupi foamea de Dumnezeu cu mâncarea ruptă de El. Asta-i tot! Şi de aici se începe redresarea. Când ne întoarcem la Dumnezeu, învăţăm să-L mâncăm pe El, să mâncăm cuvântul Lui, să mâncăm Trupul şi Sângele Lui, pentru că aceea este hrană dumnezeiască. În felul acesta ne refacem. Nu putem să punem începutul niciunei lucrări până nu rezolvăm problema mâncării. De aceea se începe cu lăcomia pântecului, pentru că este patima care ne aruncă în animalitate.
Maica Siluana Vlad, Abecedarul Bucuriei, pag. 208-209
