Maica Domnului – model de Mamă

Pedagogia lor venea din credință și din învățătura Sfintei Scripturi, această Carte a Vieții care spune: „Creșteți pe copii în învățătura și în povața Domnului” (Efeseni 6, 4). Această învățătură și povață au transmis-o și au pilduit-o cu dragoste. Când o mamă își iubește și își crește copilul ca o mamă creștină (cu simțul răspunderii pentru viața și mântuirea lui, urmărind să facă din el nu doar un om de carieră lumească obișnuită, ci un om întreg, mare la suflet, înzestrat cu calități morale, bine plăcut lui Dumnezeu), ea găsește puterea și mijlocul de a revărsa inima sa în inima lui, de a atrage gândurile, sentimentele, dorințele sale în ale copilului, de a-l îndruma pe calea binelui și a virtuților. Găseşte puterea de a face din copil om după voia lui Dumnezeu, om al lui Dumnezeu. 

Dogmatica Ortodoxă, vorbind despre consecințele unirii ipostatice (Dumnezeu și Om), învață că Fecioara Maria este „Născătoare de Dumnezeu”- așa cum a stabilit Sinodul ecumenic de la Efes în anul 531, iar din această dogmatizare rezultă că Fecioara Maria este „pururea fecioară” înainte de nașterea, în timpul nașterii și după nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Maica Domnului - model atât al fecioarelor, cât și al mamelor

Maria este Theotokos, adică omul care a dat naștere Fiului lui Dumnezeu prin puterea Lui. Ea nu este o zeiță și nici modelul femeilor în sens secular. Ea este Femeia. Ea este Fecioara. Ea este Mama. Este în chip special slujitoarea smerită în care Dumnezeu a împlinit lucrarea Sa, persoană liberă – curățită prin Har – care s-a făcut iubire-răspuns la Iubirea lui Dumnezeu și care a arătat sfințenia, înnoirea omului prin sălășluirea în el a Duhului.[1]

Înzestrată cu puteri dumnezeiești și cu sentimentalitatea maternă de mamă dumnezeiască și omenească, Maica Domnului este model atât al fecioarelor, cât și al mamelor: „Tu care L-ai născut și crescut trupește pe Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, și care ești inimă de mamă îndumnezeită, și care ești raza Tatălui, cea plină de lumina cunoștinței și de căldura vieții; și ale cărei rugăciuni sunt cugetări îngerești, și ale cărei mile sunt renașteri; și în care stropul de dumnezeire s-a desăvârșit, prin nașterea ta cea preacurată din sfinții tăi părinți, Ioachim și Ana, prin rugăciunile tale cele neoprite către Dumnezeu, prin virtuțile și prin durerile tale„ [2].

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu – „arhetipul” femeii creștine

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a devenit „arhetipul” femeii creștine și destinul tuturor femeilor creștine care își vor îndeplini menirea, dacă o vor urma pe Maica Domnului cu candelele aprinse, ca fecioarele cele înțelepte, prin dobândirea darurilor Duhului Sfânt. Dar întrucât a fost Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară, înainte, în și după naștere, Ea nu poate fi ajunsă de nici o femeie. Ea rămâne idealul spre care tind femeile cu adevărat creștine, dar acest ideal nu poate fi ajuns niciodată.[3]

Femeile, pentru a o urma pe Maica Domnului, trebuie să se supună și ele în fața lui Hristos, care le cheamă la împlinirea menirii lor, la sfințenia vieții, la sacralitatea creștină, asemeni Ei: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38); având convingerea și credința că prin rugăciunile Maicii Domnului vor putea să-și îndeplinească menirea lor în zilele de azi.

Emanuela Aftimescu-Deleanu

Articol publicat în nr. 1, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi