Din toamna anului 2008, Parohia Talpalari găzduieşte obştea mănăstirii Sfântul Siluan Athonitul a cărei principală lucrare se desfăşoară în cadrul Centrului de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Întrucât mulţi dintre noi nu înţeleg prezenţa maicilor sau nu cunosc lucrarea lor, le-am rugat să se prezinte.
Cine suntem?
Suntem obștea Mânăstirii Sfântul Siluan Athonitul din Iaşi:
- monahia Siluana Vlad,
- monahia Sofronia Rădulescu,
- monahia Gabriela Şerban,
- monahia Rafaela Urdă, plecată la Domnul pe data de 3 decembrie 2015 - Veșnică pomenire!
- monahia Porfiria Afloarei,
- rasofora Mina Pereanu,
- rasofora Nectaria Militaru,
- rasofora Macrina Ionescu,
- sora Crina Dunca,
- sora Maria Cireș
- sora Nicoleta Bunduc
- sora Ioana Onofrei
După rânduiala sfintelor slujbe şi a rugăciunii, suntem asemenea oricărei mânăstiri ortodoxe din Biserica noastră. După lucrarea şi ascultările noastre avem un specific misionar: ne ostenim , în Numele Celui ce ne-a făgăduit „Bucuria pe care nimeni nu o va lua de la noi”, să aducem celor care au nevoie o vorba bună, o ureche atentă la durere sau nedumerire, o mângâiere şi un loc de întâlnire cu aproapele şi cu Dumnezeu.
Suntem slugile Cuvântului lui Dumnezeu, ostenitoare în pustia durerilor şi spaimelor de toate felurile în care se zbat mulţi dintre semenii noştri, dar şi martore vii ale Bucuriei şi Mângâierii pe care ni le dăruieşte Dumnezeu în Sfânta Sa Biserică.
Această lucrare specifică o desfăşurăm în Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
La ce bun un „Centru de formare şi consiliere” în Biserică?
În primul rând pentru a crea şi oferi celor ce au nevoie un loc şi condiţiile necesare redescoperirii centrului vieţii noastre şi a Căii ce duce către el. Şi pentru că cei mai în nevoie din acest punct de vedere sunt adolescenţii şi tinerii, lor li se adresează, în primul rând, prezenţa şi lucrarea noastră aici.
Realitatea sesizată de oricine în cotidian şi prezentată în atâtea chipuri de mass-media, ne oferă destule motive de adâncă îngrijorare privind viaţa şi destinul copiilor şi tinerilor noştri. Ei s-au născut şi cresc într-o lume tot mai robită de „prinţul întunericului”, o lume care aleargă până la epuizare după „plăceri” din ce în ce mai artificiale, procurate de produse surogat cu gust şi aromă „identic naturale” şi fuge cu disperare de durerea produsă de această rătăcire înghiţind, mai ales sub impulsurile stârnite de reclame, euforizante şi tranchilizante de orice fel. Astăzi patimile sunt stârnite şi „satisfăcute” tot mai mult în virtual şi în văzul tuturor. Din aceste cauze, şi încă multe altele, valorile tradiţionale ale vieţii şi civilizaţiei noastre, sunt acoperite şi răsturnate de grave şi dureroase confuzii. Cea mai dureroasă dintre ele ni se pare a fi cea stârnită de înstrăinarea tot mai accentuată dintre părinţi şi copii. Această situaţie se datorează, pe de o parte, faptului că majoritatea părinţilor de astăzi sunt încă victimele sistemului ateist de formare dar şi a unei atracţii fără discernământ faţă de subprodusele „lumii libere” care au năvălit în viaţa lor. De aici slăbirea până la absenţă a ataşamentului faţă de valorile tradiţionale şi tot mai mult timp risipit pe „relaxarea” oferită de programele TV.
Pe de altă parte, de decenii, părinţii au transferat responsabilitatea învăţării valorilor vieţii şi a comportamentului moral sistemului educaţional care, până la urmă, asigura o diplomă (valoarea supremă pe atunci) şi un loc de muncă. Această realitate este acum şi mai accentuată. Părinţii, preocupaţi să le împlinească copiilor lor mai ales nevoile financiare, au tot mai puţin timp pentru a-i asculta şi a le transmite valorile familiei astfel încât, la vârsta adolescenţei, mulţi copii simt că nu aparţin nici unui sistem de valori. Chiar valorile credinţei învăţate în ora de religie, la vârsta adolescenţei sunt percepute ca teoretice, depărtate de „viaţa reală” dacă nu sunt trăite şi de părinţii lor şi sunt negate sau ironizate de „personalităţile” mass-mediei sau de prietenii din discoteci. Ca urmare, adolescenţii sunt obligaţi să-şi creeze propria moralitate din frânturi de informaţie pe care le culeg din mers.
Din discuţiile şi consilierile pe care le-am avut cu delicvenţi din penitenciare, majoritatea proveniţi din grupurile de adolescenţi „dintre blocuri” sau de pe lângă discotecile din mediul rural, s-a constatat că ei nu simt că fac parte dintr-o comunitate şi că nu s-au bucurat de o afecţiune şi o supraveghere atentă din partea părinţilor. Şi nu este vorba doar de cei proveniţi din familii dezorganizate (cunoaştem adolescenţi care sunt geloşi pe câinii de apartament din cauza tandreţei oferită acestora de părinţii lor).
Îndepărtaţi de părinţi, lipsiţi de un model viu şi puternic, mulţi adolescenţi se simt nesiguri, nefericiţi şi împinşi să trăiască la marginea societăţii fără valori care să-i ghideze. Ei sunt siguri că nimănui nu le pasă de ei şi nu mai sunt capabili să le pese de cineva. Violenţa din familie sau din mediul în care s-au format, lipsa modelelor adecvate, mai ales a tatălui, care de cele mai multe ori este absent, foarte ocupat sau victima unor patimi care îl scot din viaţa familiei, are de cele mai multe ori ca rezultat şi o identitate personală şi chiar sexuală neclare. De aici refugiul în alcool, drog, prostituţie, pornografie, violenţă, plăceri uşoare şi ură faţă de viaţă şi valorile ei.
Eşecul moralei personale şi al responsabilităţii tinerilor constituie astăzi nu numai o ameninţare crescândă la adresa viitorului lor dar şi la adresa întregii societăţi. Singură şcoala nu mai poate redresa situaţia. Dovadă, faptul că descoperim tot mai mulţi adolescenţi, în rândul elevilor cu bune rezultate la învăţătură şi chiar la purtare, care duc o viaţă dublă: una de „copil bun” acasă şi la ore şi alta străină de acest copil, în pauze, între blocuri, la discotecă, pe Internet, în sălile de jocuri mecanice, în baruri, etc. Tot mai mulţi folosesc alcool, chiar şi droguri, sunt violenţi în gesturi şi în limbaj şi privesc sexualitatea ca pe ceva derizoriu, ca pe o ocazie de a procura plăceri şi a uita de necazuri (în virtutea funcţiei anxiolitice a actului sexual).
Pentru a face faţă situaţiei şi a-i înlătura consecinţele nefaste, instituţiile abilitate ale statului şi ale societăţii civile, sprijinite şi de Instituţii Internaţionale, desfăşoară programe de educaţie, informare şi formare şi creează structuri sociale adecvate pentru îndrumare şi susţinere ca: centre de informare şi formare, reţele de asistenţă socială, cabinete de consiliere, constituind un cadru adecvat pentru acordarea unei asistenţe competente şi uşor accesibile oricărui tânăr. Din păcate, numărul acestor structuri este încă foarte mic în oraşe, iar în mediul rural sunt absente, din cauza lipsei atât a specialiştilor cât şi a fondurilor necesare.
În acest context, prin activităţile noastre, aducem o parte din metodele terapeutice descoperite şi folosite de înţelepciunea seculară, Acasă, în Biserică, pentru a deveni căi ale lucrării harului dăruit nouă de Singurul Mângâietor şi Vindecător al sufletelor şi trupurilor noastre. Toate aceste activităţi sunt forme de rugăciune în lucrare, sunt liturghie de după Sfânta Liturghie şi scopul lor este ieşirea din robia suferinţei de la patimi şi intrarea în bucuria sfântă.
În activitățile noastre suntem ajutate de: Parohia Talpalari– Iaşi, Gigel Chiazna, Iulia Ursache, Lavinia Ţurcan, Bogdan Zamfirescu, Crina-Mirela Zamfirescu.
Puteţi cunoaşte mai bine lucrarea Centrului de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” accesând site-ul www.sfintiiarhangheli.ro; puteţi scrie pe adresa de email: sfarhangheli@gmail.com sau la adresa Strada Talpalari nr 12, Iasi, cod 700 127, Iasi.
Pagină editată de Silviu Cluci
Articol publicat în nr. 1, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
