Întotdeauna am crezut (conştient sau nu) că a primi un străin în casa mea este echivalent cu a-mi deschide inima în faţa acelui om, a-i da voie în viaţa mea, a mă lăsa cunoscut... şi asta mă speria. Cred aşa fiind că modul în care omul îşi aranjeză lucruşoarele din casă creionează măcar puţin portretul lui. Zilele acestea, domnii Mihai şi Georgeta Bercea şi-au deschis de două ori inimile in faţa noastră, o dată pentru că au acceptat să împărtăşească cu noi aspecte destul de delicate din viaţa lor, iar a doua oară pentru că ne-au primit în casa lor.
Domnul Mihai Bercea s-a născut în anul 1951 în satul Mândreşti, din judeţul Botoşani. A plecat din casa părintească în 1966, pentru a învăţa în Iaşi, dar aici, influenţat de unii profesori şcoliţi de comunişti, i-a fost… "mai greu cu Biserica". Ciudat este, totuşi, după cum ne-a povestit dumnealui, că unii dintre cei care erau vădit prigonitori ai Bisericii şi pe care apucase să-i cunoască mai binişor, în particular, credeau în Dumnezeu, citeau şi se rugau. A urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi, apoi a lucrat ca inginer mecanic într-o fabrică, făcând maşini agricole și instalaţii de morărit.
Cântările bisericeşti l-au întors din drum
În urmă cu 30 de ani, împreună cu soţia, a început să vină din nou la Biserică şi acum admiră tinerii care "o umplu” și poartă dialoguri pe diferite teme teologice. Resimte ca fiind destul de grea recuperarea aceea ce a pierdut cât a a fost "mai greu cu Biserica". La reîntoarcerea sa au contribuit şi nişte cântări bisericeşti ale unui preot care i-a devenit ulterior apropiat. Motivul pentru care a preferat Biserica Talpalari este faptul că parohia aceasta "a avut tot timpul preoţi atrăgatori". Acum este epitrop aici, la cel de-al doilea mandat şi împărtăşeşte aceeaşi părere cu soţia sa cu privire la faptul că proprietăţile redobândite după '89 le administrează mai bine Biserica decât statul, drept dovadă stând atâtea mănăstiri înfloritoare față de atâtea bogăţii risipite.
Este de părere că televiziunea şi Internetul, rău întrebuinţate, reprezintă un mare pericol pentru valorile creştine din societatea contemporană, dar alege Internetul ca mijloc de informare. Are, însă, speranţa că ceea ce a înmugurit la Biserica noastră în ultima perioadă se va sădi şi în alte Biserici şi va mai salva ceva din aceste valori şi din acest tineret.
Minunile trăite îl conduc spre o singură frică: Judecata de Apoi
Trecut prin viaţă, trăind câteva minuni (de exemplu Dumnezeu l-a scăpat fără nici o zgârâietură după ce de mai multe ori s-a rostogolit cu maşina pe 3 februarie 2008), are doar o frică, Judecata de Apoi. Hotărât, preferă muntele in defavoarea litoralului, maşina în defavoarea calului (poate pentru că este constructor de maşini). La final, la dorinţa noastră, ne-a sugerat şi o carte, "Viaţa Maicii Domnului", editura Doxologia (pentru că are mai multe detalii), căci "o mulţime de lucruri o recomandă a fi citită".
Doamna Georgeta Bercea s-a născut în acelaşi an cu soţul ei, 1951, în comuna Bivolari, iar pe când era înclasa a V-a familia a ales să se mute în Iaşi. Au vândut tot ce le mai rămăseseră în urma colectivizării, nu mare lucru, și-au smuls rădăcinile, şi au locuit aici în două camere şi o bucătărie mică, aproape de Biserica Talpalari. A ales această Biserică drept loc de alinare, simţind că a revenit acasă. Aici se ducea şi la slujbele de peste an şi la Înviere. Ar fi putut să se mulţumească şi ea cu o şcoală profesională sau cu liceul, ca cei mai mulţi tineri, întrucât pe atunci era suficient pentru un loc de muncă, însă dumneaei a ales să termine Facultatea de Inginerie Textilă din Iaşi la o vârstă când "alţii erau deja sătui de serviciu", la 25 de ani.
Aproape de finalul facultății s-a căsătorit cu actualul soţ, domnul Mihai, şi s-au mutat în cartierul Tudor Vladimirescu, însă uşor, uşor a rupt legătura cu Biserica, dat fiind şi regimul politic care încuraja acest lucru. Apoi s-a angajat la Textila Iaşi, unde este directoare şi astăzi, fabrică veche, înfiinţată în 1886, "cu adânci rădăcini muncitoreşti" cu gândul că mai mult de doi ani nu va rămâne. Aici a simţit de câteva ori protecţia îngerului păzitor, care a scăpat-o din întâmplări ce ar fi putut avea final nefericit.
Timpul ei pentru Biserică a venit pe nesimţite
Referitor la drumul către Biserică spune că "fiecare om are timpul lui, mai devreme sau mai târziu". Timpul dumneaei a venit "pe nesimţite", însuşindu-şi uşor, uşor, duminică de duminică, acest mod de viaţă, regăsindu-şi o legătură cu copilăria, tot la Talpalari. Un moment greu al vieţii a fost în 2012, când pe 6 iunie i-a murit tatăl, iar pe 9 iunie a avut nuntă cu fata cea mică, Simona, dar "uite că Dumnezeu te întăreşte"şi a reuşit să îşi stăpânească emoţiile.
Primul lucru pe care l-ar schimba în ţara noastră, dacă ar avea puterea, ar fi percepţia a ceea ce este omul, cât este el de trecător, şi a ceea ce reprezintă ţara, căci "omul sfinţeşte locul". Crede, de asemenea, că libertetea prost înţeleasă îi pune în pericol pe creştinii zilelor noastre, la fel ca şi influenţele venite prin mass media, când omul nu are o bază solidă ca să reziste, iar pentru a rezista, trebuie să se înarmeze cu credinţă, nădejde, dragoste... şi respect faţă de aproape. Nu respinge total nici televizorul, dar ar propune să nu aibă sonor, şi preferă lectura.
Vechiul Testament, esenţa vieţii
Nu simte altă frică decât cea de Dumnezeu, "că vine momentulcând tre' să dai socoteală pentru ceea ce ai făcut de-a lungul vieţii". Se minunează de fiecare zi pe care Dumnezeu i-o dăruieşte, preferă muntele, căci o odihneşte şi o trăsură echipată în locul maşinii. În final am rugat-o să ne recomande o carte şi ne-a recomandat Vechiul Testament. "Este intr-adevăr mai greoaie, dar plină de atâta înţelepciune...este esenţa vieţii". Moşteneşte de la mama o Biblie cu tot cu batista, pe care o punea ca semn, şi o scrisorică.
Ștefan Ghiață
Articol publicat în nr. 1, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
