Minunea apariției Sfintei Lumini

Minunea apariției Sfintei Lumini are loc în fiecare an, cu o precizie de ceasornic, în Sâmbăta Mare, conform calendarului creștin ortodox, probabil ca să se știe „că Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei” (Marcu 2, 28).

Primele mențiuni scrise asupra acestei minuni datează din secolul al IV-lea, dar autorii amintesc despre existența sa încă din secolul al II-lea.

Așa cum se știe, Lumina Sfântă se aprinde la rugăciunile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului, în prezența și sub supravegherea reprezentantului Bisericii armene și a comandantului poliției din Ierusalim. Sfântul Mormânt este controlat de unitățile de geniu ale poliției israeliene și apoi sigilat, sâmbată dimineață. Toate aceste măsuri încearcă să evite orice posibilă „măsluire” a fenomenului.

Preafericitul Diodorus I, patriarhul Ierusalimului între anii 1981 și 2000, descria evenimentul prin urmatoarele cuvinte: „Din miezul pietrei pe care a stat Iisus apare o lumină nedefinită. De obicei are o tentă albăstruie, dar culoarea se poate schimba și lua multe nuanțe. Nu poate fi descrisă în termeni omenești. Lumina se ridică din piatră precum ceața de pe un lac – arată ca și cum piatra ar fi acoperită de un nor umed dar este lumină. La un moment dat lumina se ridică și formează o coloană în care focul este de o natură diferită astfel încât sunt în stare să-mi aprind lumânarea de la ea.”

Un alt aspect care trebuie menționat se referă la aprinderea spontană în unele cazuri a unor candele sau luminări ale credincioșilor care se află atunci în biserică. A fost raportată, de asemenea, apariția de globuri luminoase de culoare albăstruie care circulă prin aer.

O explicație ieftină, limitată la nivelul chimiei de gimnaziu, presupune un truc prin folosirea unei substanțe care se aprinde singură în aer. Un exemplu este fosforul alb dizolvat într-un solvent care se evaporă în timp și odată uscat se autoaprinde. Oricum, nu se poate determina cu mare precizie timpul când are loc autoaprinderea, tot la fel cum nu se știe când iese patriarhul cu Sfânta Lumină. Deci o sincronizare din acest punct de vedere este foarte puțin probabilă.

Pe mine, relatarea Preafericitului Diodorus I m-a dus cu gândul la experiența mea de cercetator în chimia plasmei. Între 2001 și 2002 am lucrat, cu rezultate notabile aș putea spune, la cel cel mai bun institut de cercetare în domeniu din Franța – GREMI, Orleans. Conform definiției, plasma este un gaz în care o anumită parte dintre particule este ionizată. În funcție de energia, temperatura și densitatea lor ionică, plasmele se împart în două mari categorii: plasme reci și plasme calde. Un exemplu de plasmă caldă este arcul electric al unui aparat de sudură sau un fulger, iar pentru plasma rece – corpurile de iluminat cu lumina rece – așa numitele „neoane”. Aplicațiile tehnologice actuale sunt multiple – de la sterilizarea alimentelor, a echipamentelor medicale sau militare, funcționalizarea diferitor substraturi, electronica de înaltă clasă și până la producția de hidrogen.

Prin urmare, aș spune că din punct de vedere științific, minunea Sfintei Lumini este apariția unei plasme reci care apoi se transformă într-o plasmă caldă.

Un fenomen similar plasmei reci, dar în spațiu deschis, este observat în fiecare an pe Muntele Taborului în timpul slujbei sărbătorii Schimbarea la Față.

Chiar și în această situație rămân o serie de probleme nerezolvate. Pentru a obține o plasmă tehnologică este nevoie de un generator special. Unde este acesta și cât de performant este el pentru a acoperi un volum atât de mare de aer?

Pe de altă parte, trebuie notat că plasmele reci tehnologice se obțin la presiune foarte scazută, dar este mult mai greu să le inițiezi și să le menții la presiune atmosferică.

Dincolo de limitele explicațiilor științifice

O schimbare de la desfășurarea obișnuită a evenimentelor din Sâmbătă Mare a avut loc în 1579, în timpul Patriarhului Sofronie al IV-lea. La acea vreme Țara Sfântă era sub dominație otomană, sultan fiind Murad al IV-lea. În acel an, armenii (monofiziți) au plătit turcilor cerând permisiunea ca patriarhul lor să oficieze slujba din Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt. Patriarhul ortodox grec a fost dat afară împreună cu toți credincioșii săi. În timp ce stăteau amărâți la intrarea în biserică, coloana din stânga a intrării a crăpat și din ea a ieșit Sfânta Lumină care a aprins lumânarea patriarhului. În mod evident, lumina nu s-a aprins și în Sfântul Mormânt unde era patriarhul armean.

Coloana respectivă încă mai există și credincioșii se închină la ea atunci când intră în biserică. Ea este din calcar, care este un izolator electric în mod normal. Pentru orice izolator există totuși o tensiune de străpungere la care curentul electric trece prin materialul respectiv. Valoarea tensiunii de străpungere se poate calcula în funcție de constanta dielectrică și de grosimea materialului. Presupunând că în situația prezentată mai sus a fost vorba tot de o plasmă rece datorată unei descărcări electrice printr-un material izolator (majoritar carbonat de calciu în acest caz) și ținând cont de dimensiunea străpungerii din coloană, pe care am măsurat-o personal, am obținut o valoare a tensiunii de străpungere de câteva sute de kilovolți. Această valoare depășește cu mult cele mai mari valori folosite în prezent pentru producerea plasmelor reci.

Oricum, fizica de la acea vreme nu era dezvoltată pentru a produce măcar o teorie, darămite echipamentul necesar realizării unui eveniment atât de spectaculos. Și mai rămâne ceva neexplicat: de ce se aprind doar unele candele sau luminări și nu și alte elemente combustibile cum ar fi hainele sau părul celor din audiență?

În 2010, Paștile a căzut pe 4 aprilie, fiind celebrat în aceeași zi de întreaga creștinătate. Atunci am avut marea șansă de a fi în Ierusalim la balconul din Biserica Învierii la minunea aprinderii Sfintei Lumini. Trebuie să mărturisesc că nu am văzut așteptata plasmă rece aprinzând candele sau lumânări, dar Sfânta Lumină a venit la doar câteva minute dupa intrarea Patriarhului Teofilus al III-lea în Sfântul Mormânt. M-am mirat cât de repede s-a transmis flacăra la credincioși, întreaga biserică umplându-se de lumină în doar câteva secunde. Culoarea era de un galben deschis, indicând o temperatură relativ mică, iar credincioșii își treceau mâinile peste ea reflectând credința lor în focul divin și natura sa benefică.

Impresionantă pentru mine a fost toată Săptămâna Mare. În acea perioadă Ierusalimul este lumea într-un oraș așa cum spune și regele David în Psalmul 121 versetele 1-4. Fiecare pelerin vorbește în limba sa, dar surprinzător se înțelege cu ceilalți. Ambasadori ai statelor creștin ortodoxe merg la Deniile săvârșite noaptea. În așteptarea venirii patriarhului la Sfîntul Mormânt, în Sâmbăta Mare, în biserică fiecare grup de pelerini are steaguri, unii cântă alții bat din tobe, iar la sosirea sa toți strigă într-un glas: „AXIOS”, „AXIOS”, „AXIOS” – credeți-mă este o atmosfera de finala Ligii Campionilor. Relevant a fost și faptul că liderii celor 13 denominațiuni creștine din Ierusalim au transmis un mesaj comun de Paști intitulat: „Cunoaștem puterea lui Dumnezeu de a aduce speranță disperării noastre”.

Considerațiile mele despre fizica plasmei reci pot aduce doar o idee asupra unui posibil mecanism de apariție a Sfintei Lumini. Miracolele rămân până la urmă miracole, iar Țara Sfintă și Ierusalimul prin excelență este cel mai potrivit loc pentru ele. Deoarece – și aici îl parafrazez pe profesorul Daniel Hershkovitz, ministrul Științei și tehnologiei – la ceremonia de deschidere a celei de-a 55-a Conferințe a Societății de Fizică din Israel: „dacă ăsta nu-i pământul miracolelor atunci care-i?, și dacă ăsta nu este timpul lor, atunci când?”

Articol publicat în nr. 4, anul 3 al revistei Parohiale Vino și vezi

(Șef de lucrări, Dr. Ing. IulianRusuUniversitateaTehnică„Gheorghe Asachi”, Iași)