Problema este lipsa de sens. Dar când începi să schimbi mintea, ea se lipește de Dumnezeu, se luminează și începi să vezi sensul vieții, să vezi purtarea permanentă de grijă a lui Dumnezeu (în copilărie, și în diverse situații). Mintea în Dumnezeu își pune nădejdea, și de aici se naște rugăciunea neîncetată. Rugăciunea neîntreruptă înseamnă a avea mintea lipită de Dumnezeu, cu evlavie multă și cu dor, cu nădejdea în El și a te încrede în El în tot ce faci (Sf. Maxim Mărturisitorul).
Cel mai puternic mesaj de luat acasă îl consider acesta:
Cel ce crede că din cele trei pricini (nimicirea păcatelor trecute, nepăsarea prezentă, tăierea păcatelor viitoare) îi vin încercările, NU se răzvrătește.
Răzvrătirea poate fi față de:
- Dumnezeu
- Sine (nu mă mai recunosc)
- Semeni.
Răzvrătirea vine din necunoaștere, și cunoașterea vine prin experiere. Cel ce a păcătuit și se întoarce, vine cu mult mai multă putere decât un căldicel (a fi căldicel e un fel de moleșeală, acedie, un fel de boală - nepăsarea este moarte duhovnicească!).
Răzvrătirea față de Dumnezeu
Răzvrătirea se poate datora încercărilor pe care poate alții nu le au. Ortodocșii, pentru că au deplinătatea harului, au și încercări pe măsură. Marea lucrare se ține cu foarte multe ispite. Omul, neînțelegând lucrarea lui Dumnezeu (harul vine doar în smerenie, și pentru smerenie e nevoie de multă răbdare), se răzvrătește. Dar în tot ce se întâmplă e o îngăduință a lui Dumnezeu.
Omul are nevoie de o cunoaștere profundă. Singura pedagogie care funcționează e a fiului risipitor, care a fost așteptat cu dragoste de tată să se întoarcă. Singurul lucru pe care-l așteaptă copiii e DRAGOSTEA. Se întâmplă adesea ca dintre copiii crescuți în biserică, în privegheri și cu împărtășanie deasă, să se piardă la adolescență. E clar că acolo lipsește dragostea.
Răzvrătirea față de sine: când omul nu se mai regăsește.
Rugăciunea înseamnă întoarcere în sine (regăsire).
Răzvrătirea față de sine vine din păcat. De multe ori ajungem la credință prin prieteni. Credința e ca un virus bun, te molipsești de ea. Sau ajungem la credință prin știință (când Dumnezeu apare ca singura soluție la întrebări). Sau ajungem la credință prin cărți. Sfinții sunt prezenți în trei moduri:
- Prin icoană
- Prin sfintele moaște
- Prin scrierile lor.
Sfântul are puterea să-ți schimbe mintea.
Problema este lipsa de sens. Dar când începi să schimbi mintea, ea se lipește de Dumnezeu, se luminează și începi să vezi sensul vieții, să vezi purtarea permanentă de grijă a lui Dumnezeu (în copilărie, și în diverse situații). Mintea în Dumnezeu își pune nădejdea, și de aici se naște rugăciunea neîncetată. Rugăciunea neîntreruptă înseamnă a avea mintea lipită de Dumnezeu, cu evlavie multă și cu dor, cu nădejdea în El și a te încrede în El în tot ce faci (Sf. Maxim Mărturisitorul).
Meditând continuu la Cuvintele Domnului (pe care e bine să le punem pe pereți, la vedere), Dumnezeu dă har. Cuvintele sunt importante. Părintele a dat exemplul Sf. Neofit, care a fost mult atacat să nu scrie.
Viața ascetică începe din lucrarea poruncilor.
Cum dragostea îmblânzește mânia? Pentru că dragostea are milă și răbdare, îmblânzește. Ce e îndelunga răbdare? A răbda în necazuri până la sfârșit, fără a trece la mânie. Să te socotești pe tine cauză a ispitei. Pentru că ispitele apar pentru:
- Nimicirea păcatelor trecute
- Nepăsarea prezentă
- Tăierea păcatelor viitoare (pentru că Dumnezeu ne știe înclinațiile): cel ce știe asta mulțumește lui Dumnezeu, primind lecția cu râvnă.
Răzvrătirea față de aproapele
Răzvrătirea merge mână în mână cu îndreptățirea de sine (ambele fiind forme ale iubirii de sine). Îndreptățirea e cădere mare din har.
Există și răzvrătire bună: împotriva ereziei.
Trezvie înseamnă trezirea minții. Mintea e o putere a sufletului. Rațiunea e altceva. Cu un cuvânt poți să schimbi viața unui om (dar te poți umple și de slavă deșartă). Mai mult decât de duhovnic, să ascult de Cuvântul lui Hristos.
Rețelele de socializare fac să explodeze adunarea în sine. Soluția e abandonarea lor, fuga din ele, cum fugeau în vechime sfinții în pustie. Chiar și când pui un adevăr, un lucru bun, te uiți după like-uri (slava deșartă), acesta e motorul. Toate rețelele de socializare fac bani pe patimile noastre. Facebook este fabrica de narcisism.
Nu intra cu diavolul în dialog, că te bate în dialectică. Pierzi când vrei să-i înveți pe alții.
Credința e în biserică, în pocăință, în Sf. Împărtășanie.
Sunt trei autorități la care să ne raportăm:
- Sf. Scriptură
- Cele șapte sinoade ecumenice
- Sfinții Părinți.
Postul: miercurea, vinerea, posturile de pe an. Sf. Împărtășanie se ia fără post suplimentar. Scopul Sf. Liturghii e împărtășirea, nu sfințirea Darurilor. A ne împărtăși e porunca Lui Hristos („Luați, mâncați…”).
Vineri (Paraschevi) înseamnă pregătire (pentru Euharistie).
Relațiile conjugale sunt binecuvântate. Sf. Anastasie recomanda vineri, sâmbătă și duminică abținere.
Cărți recomandate:
- „Capetele despre dragoste” și „Cuvinte ascetice” ale Sf. Maxim Mărturisitorul
- Canoane de mângâiere la Domnul Hristos (Sf. Ioan Mavropos, ultimul mare imnograf bizantin). Citindu-le, ne umilim sufletul.
- Canoane la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
- Predicile Sf. Andrei Criteanul la Maica Domnului
- Comentariu la Zilele Facerii
- Noul Theotokarion (Canoanele Maicii Domnului), făcut de Sf. Nicodim Aghioritul - are alte canoane, mai frumoase, ca un adevărat tezaur.
Spunea părintele că centrul fiecărei slujbe e canonul, nu acatistul.
