„Nu este cu putință să vină dragostea lui Hristos în noi, dacă nu ne scoatem pe noi înșine din dragostea noastră, astfel ca să o dăm lui Dumnezeu și chipurilor Sale și să ne dăruim mereu celorlalți, fără să dorim ca ceilalți să ni se dăruiasca nouă. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos)
Împreună-călătorie cu autocarul prieteniei
Sâmbătă, 1 Aprilie, parohia Talpalari a organizat pelerinajul de primăvară cu destinația Mânăstirile Neamțului. La inițiativa părintelui Vladislav Nedelcu de a ne cunoaște mai bine și a ne apropia mai mulț unii de alții, ne-am întâlnit în această zi de primăvară pentru a ne ruga împreună la icoanele Maicii Domnului și la racle cu moaște ale mai multor sfinți de la Mânăstirile Agapia, Neamț și Văratec, dar și pentru a vizita, în duh de prietenie și voie bună, Zimbrăria, Cetatea Neamțului și Casa Memorială a lui Ion Creangă din Humulești.
Pentru că nu de puține ori unii ne-am simțit, fie că facem sau nu parte dintr-o comunitate, singuri, însingurați, în lipsa unor relații încărcate cu sens în viața noastră, acest pelerinaj și-a propus și a reușit să ne aducă împreună, să ne cunoaștem și să legăm noi prietenii, pentru că dragostea înseamnă timp alocat celuilalt. A fost o adevărată binecuvântare să ne putem strânge împreună pe parcursul unei întregi zile libere, date fiind tonul și ritmul zilelor noastre, care nu ne mai îngăduie să găsim răgazul necesar pentru a respira, pentru a ne bucura din plin, pentru a ne împrieteni, pentru a iubi. Noi suntem una, împărtășim aceeași inimă, este un loc în adâncurile noastre în care pulsează dragostea lui Hristos. Nevoia de a ne deschide, de a ne destăinui, de a viețui în comuniune cu celălalt este dovada că de fratele meu mă leagă izvorul plin de milă al Împărăției celei veșnice, dar aici, în lumea noastră muritoare, există timpul, care de mult nu mai are răbdare cu noi și ne împiedică în lucrarea noastră de uniune, dacă nu avem grija de a-l folosi cu folos. Singurătatea este cu adevărat generatorul celor mai frumoase prietenii, a ne simți singuri nu trebuie să lase loc deznădejdii, ci ne dă prilejul și imboldul de a ne cunoaște între noi și de a ne împrieteni.
Moș Gheorghe Lazăr ne-a primit cu dragoste
În număr de 51, ne-am trezit așadar dis-de-diminață și ne-am adunat în Piața Unirii, unde autocarul condus de domnul Marcel ne aștepta deja în fața cinematografului Victoria. Cu mic, cu mare, ne-am ocupat locurile în autocar, după rânduiala dragostei. Duhul pelerinajului a început să prindă viață încă după primii kilometri de după ieșirea din oraș, când glasurile ni s-au unit pentru a rosti împreuna rugăciunile de dimineață și un alt mic buchet de rugăciuni pregătit de părintele, printre care și rugăciunea la vreme de călătorie, care mie mi-a plăcut cel mai mult pentru că ne readuce aminte că Hristos este Calea, Adevărul și Viața și că El e cu noi pretutindeni, ne însoțește și ne este alături necondiționat.
Se făcuse deja aproape 10.00 când am ajuns la Mănăstirea Neamț. Am coborât cu toții din autocar, iar afară soarele începea deja să încăzească, anunțând ceea ce avea să se transforme, după voia Domnului, într-o zi minunată de primăvară. În Biserică, ne-a întâmpinat părintele stareț cu o poveste despre istoricul locului, dar și despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pe sub care ne-a îndemnat să trecem, după rânduiala locului. Am vizitat apoi Zimbrăria și Casa memorială a lui Ion Creangă de la Humulești, unde un domn al satului, îngrijitor al casei, ne aștepta cu o povestioară plină de haz despre peripețiile micuțului Nică, dar și cu detalii din viața adultă a celui care avea să devină cel mai mare povestitor român.
Era trecut de 13.00 când ne-am întreptat către Mânăstirile Agapia Nouă și Veche, unde urma să luăm masa. N-a durat mult până când am fost invitați de către maici într-o încăpere din spate cu miros de lavandă și tavanul scund, împodobită cu multe icoane. Masa era deja aranjată, în așteptarea noastră: un borș de urzici și ceva orez dulce aveau să ne sature. A fost o masă caldă, îndestulată dar simplă, așa cum se cuvine în zilele postului. M-a mirat mult cum am putut încăpea atâția oameni într-o odaie atât de mică, am simțit că iau parte la un grup unit, unde nu există granițe în egalitatea și frația noastră în fața Domnului. La Agapia Nouă ne-am închinat la racla cu moaștele mai multor sfinți și la icoana Maicii Domnului și am avut ocazia să admirăm, în exterior, căsuțele mici și frumos îngrijite ale maicilor care locuiesc în sat. Am vizitat apoi Cetatea Neamțului și ne-am întreptat către ultimul obiectiv, Mânăstirea Agapia, unde am reușit să ajungem preț de câteva minute și în locul unde sunt adăposttite osemintele lui Moș Gheorghe Lazăr. În drum spre casă, părintele Vladislav ne-a propus să luăm fiecare cuvântul, să ne prezentăm pe scurt și să oferim câteva impresii despre pelerinaj. Astfel, am primit o nouă ocazie de a ne cunoaște mai bine.
Să ne cunoaștem pe noi înșine dar și unii pe alții
Am aflat astfel că a ne împrieteni înseamnă a căpăta curajul de a deveni autentici și vulnerabili în fața celuilalt, de a ne deschide cu adevărat, a dezvălui frânturi din taina persoanei noastre. Dincolo de gusturi sau profesie, aflăm că ne leagă mai multe lucruri decât am putea crede, omenia, inimile noastre cu vedere spre duioșia lui Hristos, obrajii noștri acoperiți uneori de lacrimi sau mângâiați de un surâs. Aflăm că apropierea de celălalt ne apropie de fapt de Însuși Hristos, pentru că a ne deschide fața de aproapele înseamnă a ne asuma o părticică din crucea acestuia, odată ce acceptăm să-i luăm în brațe povestea, să ne încărcăm cu emoția lui, cu sensibilitatea lui unică și cu prezența-i atât de fragilă și minunată. Sufletul celuilalt este sufletul nostru, viața lui este viața noastră, crucea lui este crucea noastră, odată ce ne lăsăm cuprinși de învățătura plină de dragoste a lui Hristos. Dar pentru aceasta trebuie să ne pese cu adevărat de fratele nostru, să avem inima întoarsă către el, și să-l privim, să-l ascultam, să-i vorbim, chiar dacă uneori doar întrebându-l ce mai face. Dacă este din inimă, acesta va simți și se va lăsa înduplecat în a îndrăzni să facă un pas mai aproape.
Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi minunată! Să ne deschidem, să nu lăsăm separarea să ne întunece inimile și să ne alunge, pentru ca toți să fim una în dragostea lui Hristos!
Alexandra Andrieș
