În timpul Postului Mare aşteptăm, încordaţi în întunericul crepuscular, momentul de străfulgerare, de sclipire a minunii Învierii Domnului. O aşteptare plină de frământare împlinită printr-o bucurie nespusă, ce înseamnă nu doar începutul unei noi, eterne vieţi, ce ni se deschide cu putere nouă, profunzime nouă, ci şi începutul unei noi vocaţii umane.
Fiecare post este o așteptare. În timpul Postului Mare aşteptăm, încordaţi în întunericul crepuscular, momentul de străfulgerare, de sclipire a minunii Învierii Domnului. O aşteptare plină de frământare, împlinită printr-o bucurie nespusă, ce înseamnă nu doar începutul unei noi, eterne vieţi, ce ni se deschide cu putere nouă, profunzime nouă, ci şi începutul unei noi vocaţii umane.
Devenim făptură nouă, trimisă într-o lume păcătoasă, orfană, pentru a vesti aici nu doar venirea Domnului, ci şi biruinţa Sa; pentru a vesti nu doar plinirea aşteptării, ci şi că aşteptarea s-a încheiat şi totul ne este deschis înainte.
(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, pp. 5-6)
Moartea – condiție pentru înviere
Pentru creştini, modelul de moarte-înviere permanent prezent în viaţa noastră îşi întemeiază sensul profund în viaţa, moartea şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Moartea nu are un caracter distrugător, ci unul creator. Din moarte vine învierea. Orice formă de moarte e o naştere la mai multă viaţă. Să nu fie la fel şi pentru moartea de la sfârşitul vieţii noastre pământeşti? Nu este oare cea mai de pe urmă şi cea mai formidabilă moarte-înviere dintre cele pe care le-am cunoscut de când ne-am născut? Departe de a fi o totală întrerupere, moartea este expresia cea mai cuprinzătoare şi cea mai completă a tot ceea ce am trăit în decursul vieţii. Dacă micile morţi prin care a trebuit să trecem ne-au condus de fiecare dată la o înviere, într-un dincolo, de ce n-ar fi la fel şi pentru marele moment al morţii, când vine clipa să părăsim această lume?
Dar aceasta nu este totul. Pentru creştini, modelul de moarte-înviere permanent prezent în viaţa noastră îşi întemeiază sensul profund în viaţa, moartea şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Istoria fiecăruia dintre noi trebuie înţeleasă în lumina istoriei Sale, pe care o prăznuim în fiecare an în Sfânta Săptămână a Patimilor, dar şi în fiecare duminică în Liturghia euharistică. Toate micile noastre morţi şi învieri sunt unite, de-a lungul istoriei, cu moartea şi Învierea Sa definitivă, iar micile noastre paşti sunt ridicate şi reafirmate de marele Său Paşte.
(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 23-24)
Nu se termină totul cu mormântul! Aşteptăm o Înviere!
Nu se termină totul cu mormântul! Acesta-i motivul pentru care încurajăm la răbdare şi mulţumire în necazuri, pe orice răstignit al vieţii.
După Răstignire, aşteptăm o Înviere! Nu se termină totul cu mormântul! Acesta-i motivul pentru care încurajăm la răbdare şi mulţumire în necazuri, pe orice răstignit al vieţii.
Chiar dacă noi nu ne pricepem aşa de bine să desluşim taina suferinţei omeneşti, totuşi asigurăm, luând garanţie pe Cel răstignit, că multe sunt rosturile şi binecuvântate roadele ei ultime.
(Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, p. 143)
Articol publicat în nr. 4, anul 3 al revistei parohiale Vino și vezi
