Dacă ar fi să îți descriu în câteva cuvinte cine este Maria, aș spune că este omul care a trăit minunea convertirii la Ortodoxie. Aș alege să îți spun asta, pentru că doar așa Maria a reușit să treacă de la a fi singură și cu multe întrebări, la a fi cu Dumnezeu și cu toate răspunsurile. Drumul ei nu a fost deloc ușor și nici scurt. Faptul că a ajuns din Chile tocmai în România pentru mine este o dovadă că împărăția lui Dumnezeu nu va fi și nu este aici sau acolo, ci este înăuntrul nostru. Povestea ei nu seamănă cu niciuna dintre cele cunoscute de mine până acum, așa că am ales să împărtășesc bucuria de a o cunoaște cu tine.
Pe Maria am cunoscut-o la Biserica Talpalari, apăruse (nu știam de unde) într-o Duminică, ochii ei negri străluceau puternic dar, în același timp, parcă se ascundeau sub eșarfa albastră. Părintele ne-a spus apoi că o vom avea printre noi timp de câțiva ani, căci a venit de departe, să studieze. Părea ușor timidă, ca și cum ar încerca să simtă mai întâi comunitatea în mijlocul căreia ajunsese.
Născută acum 36 de ani, în Chile, una dintre cele mai prospere țări din America de Sud, Maria a trăit în cadrul unei familii romano-catolice, ca majoritatea locuitorilor din acea parte a lumii. Printre rudele sale se regăsesc preoți și măicuțe, însă până în adolescență Maria a ales să se țină departe de slujbe, i se păreau plictisitoare și credea că pentru a fi credincios e necesar să te rogi nonstop, iar ea nu era dispusă, pe atunci. ”Când am împlinit 15 ani, însă, mama mea a recurs la un șantaj emoțional puternic și m-a amențintat că nu o să-mi mai vorbească niciodată, dacă nu mă înscriu în Biserică pentru Confirmare. Așa că m-am înscris și am primit-o.”, și-a amintit Maria.
Din acel moment, viața ei avea să se transforme total. Ușor-ușor a prins drag de Biserică și a devenit atât de devotată, încât a ajuns să pregătească copiii pentru prima lor împărtășanie, iar pe tineri și adulți îi pregătea pentru Confirmare, sub îndrumarea preotului. ”Eram foarte bucuroasă și încrezătoare, mă vedeam în viitor desfășurând multe activități și fiind complet absorbită. Până la 20 și ceva de ani am făcut toate petrecerile de ziua mea, toate taberele împreună cu acești prieteni deosebiți și au fost niște ani minunați.”, a adăugat tânăra.
Era atât de apropiată de Biserică, încât pe la 20 de ani, a simțit că este chemată spre monahism și a ales să își petreacă weekendurile în congregația unor măicuțe, pentru a vedea dacă poate merge pe această cale. Despre această etapă din viața ei povestește cu emoție și o consideră decisivă pentru ce a urmat. ”Eram convinsă că sunt aproape de El, că Dumnezeu există, credeam în doctrina Bisericii Romano-Catolice, dar întâlnirea mea personală cu Hristos nu avusese loc. Acest lucru s-a întâmplat abia atunci când am început să relaționez cu măicuțele, iar pentru acest lucru sunt foarte recunoscătoare. Cred că dintre tot ce am trăit în Biserica Catolică, acest lucru a avut un aport primordial, să încerc să relaționez cu Iisus, așa cum relaționez cu un om în carne și oase”, a mărturisit Maria.
Și totuși, era ceva care nu îi dădea voie să aleagă această cale. ”Simțeam că au rămas multe întrebări fără răspuns, chestiuni neîncheiate, așa că a rămas să mai văd ce urmează”, a explicat ea.
Depresia care, paradoxal, i-a îndreptat pașii
A urmat o depresie puternică și pe care Maria a simțit-o din plin în al III-lea an de facultate, pe când studia Arte. ”Toată viața mea visasem să fiu designer vestimentar. Dar mi-am dat seama că majoritatea colegilor mei pictează lucruri foarte rebele, agresive, nu aveau nimic de-a face cu Biserica. Și atunci m-am întrebat de ce studiez Arte? Și am conștientizat că eu nu aș putea să fiu un artist revoluționar, și nici nu m-aș fi simțit bine să pictez tablouri care doar să arate frumos în casa cuiva. Mi se părea că nu este cinstit și că nici nu aș face o favoare cuiva, doar aș fi câștigat niște bani. Cum aș putea eu, așadar, să dedic arta lui Dumnezeu?”, se întreba tânăra.
Pe când încerca să își găsească o cale, așadar, în viața Mariei a apărut Patricio, un prieten catolic seminarist și care, văzându-i aplecarea spre frumos, a sfătuit-o să se apropie de iconografie. ”Mi-a spus că Biserica Ortodoxă din Chile predă cursuri de iconografie. Mi s-a părut cel mai exotic lucru din lume, pentru că Biserica Ortodoxă în Chile e foarte puțin reprezentată, sunt foarte rari creștini-ortodocșii”, a spus Maria, uimită și acum.
Se întâmpla, așadar, într-o vineri din anul 2007, ca tânăra să participe la primul ei curs de iconografie, într-o biserică ortodoxă, și printre oameni complet necunoscuți, dar pe care și-i amintește a fi foarte simpatici, primitori și iubitori. „Acolo am cunoscut icoanele, acolo am cunoscut Biserica Ortodoxă și acolo s-a întâmplat ceva foarte frumos: au început să capete sens multe chestiuni care rămăseseră fără răspuns, de care mă îndoiam în mintea mea, în Biserica Catolică. De exemplu, prima dată când am participat la Sfânta Liturghie și am văzut 4 copii care alergau și făceau zgomot, aproape că am căzut când am auzit că sunt copiii preotului, pentru că în Biserica Catolică preoții nu sunt căsătoriți. Şi mi-am dat seama că, fără să vreau, am început chiar să mă îndrăgostesc de Biserica Ortodoxă, această Biserică atât de ciudată pentru Chile”, a mărturisit Maria.
Convingerea că trebuie să facă parte din Biserica Ortodoxă a venit după trei ani, timp în care Maria și-a petrecut cele mai multe după-amiezi discutând cu preotul și aflând, dincolo de ce este Dumnezeu, mai ales ce nu este. ”În acest fel am început să îl privesc pe Dumnezeu ca rege, atotputernic, căruia nu i se pot atribui calități, ca și cum ar fi un individ, ci e o imensitate în care noi înșine suntem conținuți. Atunci L-am înțeles pe Dumnezeu creator și acest lucru m-a marcat mult. Asta s-a întâmplat după prima săptămână luminată pe care am trăit-o în mare sărbătoare, de Paști, cum se face în Biserica Ortodoxă, și atunci am fost complet convinsă. Am trecut prin etapa uimirii, găseam totul a fi minunat”, a povestit tânăra.
Vestea convertirii, un șoc pentru ceilalți, un pas spre fericire pentru ea
A primit Botezul și și-a anunțat toți prietenii romano-catolici și familia că, din acel moment, ea este creștin-ortodoxă. ”M-am lovit de atituni și de tăceri pe care nu mi le-aș fi putut imagina vreodată. M-au surprins mult, dar știam că era prețul unei decizii pe care o luasem și, punându-le în balanță, credința mea era mai importantă, iar dacă prietenii nu puteau accepta asta, am nădăjduit că în timp va veni și vindecarea.”, și-a amintit Maria. Nici familia ei nu a primit cu bucurie vestea convertirii, însă timpul i-a adus Mariei mai mult decât vindecare. ”Pe atunci locuiam cu mama, iar ea a văzut că eu m-am schimbat mult, că vedeam altfel viața. Credința te schimbă! Iar asta a făcut-o curioasă, atât de curioasă încât anul trecut s-a botezat și s-a convertit la Ortodoxie. Așa că îi sunt foarte recunoscătoare Lui Dumnezeu pentru că, puțin câte puțin, îi cheamă și pe ai mei.”, a spus Maria, zâmbind.
Despre cea mai mare schimbare de viziune pe care i-a adus-o convertirea, Maria spune că încă încearcă să o înțeleagă, și anume conștientizarea că această viață nu este decât o etapă. ”Este o sală de așteptare și m-a zdruncinat să accept asta. Știi, când suntem mici toți ne întreabă ce vrem să facem când creștem și ne imaginăm totul aici, în această viață, dar ea este, de fapt, doar un drum, iar fericirea adevărată, adevărată, adevărată la care eu aspir, nici măcar nu este aici. Aici pot fi reflexe, cred că prietenia, familia și natura sunt trei comori importante ale omului și sunt reflexe fidele ale paradisului, ale vieții în care noi vom fi cu adevărat fericiți.”, a subliniat tânăra.
În cele din urmă, așadar, Maria a găsit o cale prin care să dedice arta ei lui Dumnezeu: să picteze într-o Biserică Ortodoxă din Chile, dintr-un cartier numit, ghiduș, ”Providența”. ”Opt luni nu avusesem niciun loc de muncă, apoi lucrasem un an ca secretară la o firmă de alarme, iar acest lucru cred că mi-a prins cum nu se putea mai bine. Practic, trecusem de la un serviciu la care nu mă simțeam bine deloc la un vis împlinit. Este minunat să poți face ceea ce iubești și, mai ales, să faci pentru Dumnezeu.”, a mărturisit Maria.
Prin icoane a ajuns la Domnul și prin icoane a ajuns și în Iași. Dorind să cunoască tot mai îndeaproape credința și pictura, la îndemnul prietenului ei, Maria a început să caute pe Internet locuri unde ar putea merge, pentru a-și urma calea. Așa a ajuns să descopere România, cu limba și icoanele ei ce transmiteau putere și bucurie, așa a aflat de frumusețea Mănăstirii Voroneț și, cum Iașul era cel mai aproape pentru a studia, a aplicat pentru o bursă la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” și a fost acceptată.
Din Chile într-o Românie bogată, supranumită Ortodoxilandia
Și-a pregătit plecarea timp de aproape un an, a renunțat la cele patru locuri de muncă pe care ajunsese să le aibă, printre care să predea religia unor copii arabi ortodocși, și-a împachetat toate lucrurile din apartamentul ei aranjat cu sufletul și le-a lăsat în grija Domnului: în cafasul Bisericii pe care începuse să o picteze. Fără să se gândească la timp, la bani, fără să se îngrijoreze pentru ce va urma. ”Toate lucrurile s-au întâmplat miraculos de ușor. Toate actele erau în ordine, predate la timp, orice obstacol care apărea se și rezolva imediat. Iar când acest lucru se întâmplă, este pentru că Cineva de sus te ajută. Era Voia Domnului și așa trebuia să fie.”, a afirmat cu tărie Maria.
A renunțat, așadar, la viața ei, cea reală și stabilă, pentru visul de a fi mai mult cu Dumnezeu, Care era în inima ei. După ce a schimbat și câteva avioane ca să ajungă aici, Maria a urmat cursurile pregătitoare, de limbă, pentru ca acum să poată studia în cadrul unui Master de Iconografie la Facultatea de Teologie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”. Acest lucru pentru Chile seamănă cu o utopie, conform Mariei, pentru că iconografii ortodocși sunt încă autodidacți, nu există nicio școală sau instituție care să îi poată instrui acolo.
Printre primele cuvinte pe care Maria a învățat să le spună în limba română se numără ”Doamne, miluiește”, iar primul contact cu tinerii creștini-ortodocși din Iași l-a avut în căminul Universității, pe când reprezentanții ASCOR interpretau cântări bisericești. Își dorea să se spovedească și, cum nu putea face asta încă în limba română, a aflat că la Biserica Talpalari se află un părinte care vorbește limba spaniolă, iar într-o zi s-a îndreptat spre lăcașul de cult. ”Părintele Bogdan mi-a urat bun venit și m-am simțit de parcă aș fi fost în familia ortodoxă din Chile căreia îi simțeam mult lipsa. După ce am cunoscut această comunitate a Bisericii Talpalari am devenit sigură că dacă ar exista o comunitate ortodoxă în China sau în Uzbekistan sau oriunde, ar fi la fel. Pentru că există o familiaritate în a fi ortodox, oamenii sunt calzi, sunt iubitori, așa erau și în Chile, și așa sunt și aici, apropiați și bucuroși.”, a adăugat Maria.
României, datorită tuturor acestor bogății pe care spune că le descoperă în fiecare zi și pentru istoria ei, îi spune Ortodoxilandia, ca și cum ar fi ajuns din Chile, unde nici măcar nu există mănăstiri încă, într-un tărâm unic al ortodoxiei și care o aștepta. ”Biserica Ortodoxă este locul în care ar fi trebuit să fiu încă de când eram mică. O spun sincer. Dar, cred, de asemenea, că dacă Domnul a îngăduit ca acest lucru să se întâmple abia în urmă cu 6 ani, are un motiv. Eu nu mă cunosc încă atât de bine, încât să spun că, dacă aș fi fost în Biserica Ortodoxă dintoteauna, aș fi fost atât de convinsă cum sunt acum. Așa a trebuit să fie.”, a conchis tânăra.
Planul ei, cu voia Domnului, este să absoarbă tot ce este mai frumos și de folos și să se întoarcă în Chile pentru a da mai departe tot ceea ce a primit, prin intermediul unui Institut de Teologie. Acolo unde ortodoxia nu are încă o istorie, ci abia o creează, prin cei convertiți și vii. Ca Maria.
Nicoleta BUNDUC
Articol publicat în nr. 1, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
