pr. Vladislav Nedelcu
Nu de puțin timp meditez asupra unor lucruri care mi se tot repetă și parcă iau forma unei noi existențe, cel puțin în realitatea în care sunt eu, cea de slujitor. Intrând în contact cu multă lume din parohie și din afara ei, îmi dau seama că noi, oamenii, ne subestimăm și ne vedem mult mai jos, permițându-ne astfel să coborâm în întunecatele forțe ale ființei noastre. Din Spovedanie, din discuții sau convorbiri ocazionale, deseori, simt că ne cunoaștem foarte puțin originile, starea dintru început, cine suntem cu adevărat și ne lipim existența și ființa noastră de o exterioritate îmbolnăvită și legată de limite, griji, nevoi și mereu o presantă greutate care planează asupra lumii și a fiecăruia dintre noi.
Suferința, boala, sărăcia, amalgamul politic lipsit de viață, conflictele penale și civile între rude, prieteni și necunoscuți deseori ne vandalizează cu adevărat principiul de viață al ființei noastre. Și ajungem la tinerețe sau maturitate să ducem greul unei lumi, care parcă și-a lăsat ancora pe noi. Mai mult decât atât și noi o lăsăm pe alții. Ne spulberă un gând exterior, un cuvânt. Chiar banala scumpire a unor produse ajunge să ne încarce ființa și sensul, de parcă ar avea legătură cu noi.
Toate aceste legături pe care le brodăm cu multă atenție, legăturile cu frații și necunoscutul lumii de azi, ajung să ne redefinească ființa, devenind subjugați acestei măsuri de jos, această realitate născândchiar în noi o dorință de a gestiona, controla, stăpâni și de a ne desprinde de suferință și griji, dar parcă dând de altele.
Frații mei buni,
suntem fii ai Împărăției Veșnice; de acolo venim și într-acolo mergem, spune Mântuitorul că nu suntem din lumea aceasta, Ioan 15, 19: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.”
Sensul și rostul nostru nu este unul terestru, din acest motiv suferim: pentru că esența noastră este din altă lume, iar noi o hrănim cu materie și ajungem să suferim. Iar după cuvântul Părintelui Sofronie, dacă omul poate să sufere atât de mult în acest trup, înseamnă că suntem ființe adânci și de mare valoare. Nici începutul și nici sfârșitul nu-l hotărâm noi, după cum se știe. Aceasta și pentru că hotărârea Sfintei Treimi ca un om să ajungă în existența sa, este o hotărâre care nu are legătură cu lumea și presiunile ei, ci vine din Iubire.
Calea noastră este Modelul și chipul suprem de dragoste al Mântuitorului Răstignit și Înviat. Fără să ne epuizăm prea mult în cunoașterea scopului nostru,calitatea de „dumnezeiești - dumnezeu” pe care o avem nu o putem anula și desfigura, chiar dacă ajungem și să ne răzbunăm pe acest Dumnezeu pentru suferințe considerate nemeritate.
Da, venim dintr-un loc luminos și copleșitor de frumos, suntem MARI prin creația noastră, valoroși, nemuritori, și măsura noastră nu omul o hotărăște, ci ea este deja hotărâtă și inserată în noi. Măsura noastră este Edenică și după chipul viu și plin de viață al Celui care ne-a clădit. Atunci când ne coborâm sau urcăm prea mult în mintea noastră propria măsură, judecându-ne, învinovățându-ne pe nedrept sau oferindu-ne o valoare omenească ajungem să ieșim din măsura pe care Domnul Învierii ne-a dat-o. Învierea Domnului și Mântuitorului nostru este măsura noastră. Măsura noastră revine la nivelul ei viu, autentic și pur atunci când trăim Învierea, nu doar a Domnului ci și Învierea noastră.
Măsura noastră este „standardul” dumnezeiesc sau starea lucrurilor pe care Domnul a introdus-o în fiecare om, atunci când omul își creează o altă măsură mai jos sau mai sus, după mintea lui, iese din măsura lui Dumnezeu și își dereglează nivelul de viețuire, intrând în patimă.
Frații mei buni,
Să ne asumăm măsura, să iubim simplitatea, să nu ne mai plângem de ceea ce poate și noi am hotărât în viața și trupul nostru, să nu mai învinovățim pe alții pentru că ne-am răstălmăcit propria noastră măsură, dar nici să credem că noi suntem singurii noștri măsurători ai existenței. Belșugul de daruri este deja hotărât, nu mai avem nevoie de măsurători sau altă putere pentru a trăi.Deja ni s-a dat tot ce avem nevoie, iar acestea sunt în inima și Domnul nostru.
Să căutăm și să ne dăruiască Dumnezeu măsura adevărată a vieții noastre, iar peste câteva zilesă trăim și măsura Învierii. Deși pare greu, și patimile și învierea noastră sunt cuprinse deja în Trupul și Învierea celui din inimă și din cer.
Hristos a Înviat!
Pentru că ne apropiem și vom trece prin Înviere, aș dori în acest sens să vă transmit câteva gânduri practice, care să ne ajute să înțelegem Învierea nu doar în inimă ci și în trup, în tradițiile noastre, în firea noastră.
- Spovediți-vă și Împărtășiți-vă continuu, iar cel mai important să nu vă bucurați de Înviere doar luând lumina și apoi să plecați, pentru cănu veți înțelege de ce Dumnezeu este lumină. Luați lumina Învierii, rămâneți la Sfânta Liturghie și apoi, ca să trăiți desăvârșit Învierea, Împărtășiți-vă de lumina Sfintei Liturghii și de Sfintele Taine. La slujba Învierii toți auzim cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care spune: „Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății.”
- Sfânta Liturghie se termină în jurul orei 3.30, apoi va fi binecuvântată pasca și cozonacul și apoi bucuroși vom merge la casele noastre, împărtășiți și mângâiați. Pentru a vă putea împărtăși este bine să nu mai mâncați nimicîncepând cu ora 16.00în Sâmbăta Patimilor.
- Lumina Învierii va ajunge la fiecare persoană, vă rugăm nu vă împingeți atunci când preotul va spune: „Veniți de luați Lumina!”, ci cu credință, fior, nădejde și bucurie să așteptați să vină la fiecare în parte.
- După ce se termină Sfânta Liturghie și va urma sfințirea darurilor nu vă îngrămădiți în pridvorul bisericii, puteți așeza darul sau pasca de-a lungul gardului bisericii și vom trece cu drag și vom stropi, este important să fim noi înșine organizatorii, pentru că biserica este casa noastră și în casa noastră fiecare împodobește cum poate mai frumos.
- Vă îndemnăm să aduceți pomelnicele la altar între ora 23.00 și 24.00.Atunci este momentul cel mai potrivit. În cazul în care nu puteți ajunge la timp, pomelnicele mai pot fi aduse în timpul Utreniei Învierii, atunci când se cântă Canonul Învierii(până la începerea Sfintei Liturghii). Revin cu rugămintea de a nu pleca acasă după ce luați Lumina și de a rămâne împreună cu noi și cu Hristos, să fim una, o familie și, așa, cu toții să ne mântuim.
- Ziua Învierii a fost rânduită de Biserica noastră ca să fie prelungită încă două zile, astfel încât să exprime marea bucurie a Învierii nostre. Noi vă invităm și în a doua și a treia zi a Învierii, zile care sunt la fel de mari. Gândul că am fost în prima zi și este suficient, este un gând nepotrivit. Este la fel ca și atunci când am fost într-o duminică la slujbă și când vine următoarea duminică îmi zic: „am fost duminica trecută, nu mai este nevoie”. Cele trei zile de Înviere sunt egale și toate sunt la fel de mari, și nu ar trebui să lipsim de la sfintele slujbe.
