Amintiri din 2015
Am fost, de curând, pentru a treia oară în ultimii nouă ani, în Ţara Sfântă şi încă mai persistă starea de har gustată acolo. Îmi găsesc greu cuvintele, aproape că-mi vine să renunţ la a mai scrie despre acest pelerinaj ce a adunat, ca într-o mare familie, 60 de persoane de diferite vârste (la care se adaugă şi un bebeluş de două luni şi jumătate!). A păşi pe acelaşi pământ pe care Şi-a purtat paşii Însuşi Iisus Hristos nu e o călătorie în spaţiu ci, mai degrabă, una în timp. Să-ţi sune în ureche, când te închini în ieslea Betleemului, cântec de păstori şi de stea; să urci din Nazaret pe "sprânceana muntelui" (Luca 4, 29), de pe care au vrut să-L arunce în prăpastie cei ce nu credeau că El este Mesia; să şezi pe Muntele Fericirilor, căutând să desluşeşti, în "adiere lină", cuvintele predicii de pe munte; să pluteşti pe Marea Galileii, ştiind că Domnul este cu tine în corăbioară; să înţelegi, pe Tabor, de ce a vrut Petru să facă aici "trei colibe" (Matei 17, 4); să-ţi frângi genunchii în Ghetsimani, sub greutatea "sudorii Lui ce s-a făcut ca picături de sânge" (Cf. Luca 22, 44); să urci pe Calea Crucii, în timp ce plânge cerul, la propriu, o dată cu inima ta; să te încredinţezi că este gol Mormântul Sfânt, dar plin de lumina Celui Înviat... Noi nu am fost undeva, ci cândva. Nu am ajuns în Israelul zilelor noastre sau în zonele de sub autoritatea palestiniană (arabă), ci ne-am trezit chiar în vremea în care Dumnezeu a venit pe pământ. Hristos Domnul ne-a făcut contemporani cu El, spre a ne învăţa cum se poate străpunge timpul. Am aflat, astfel, cum putem face ca şi El să devină contemporanul nostru. Cum să facem din timp, veşnicie! (Pr. Constantin Sturzu)
Articol publicat în nr. 1, anul 1 al revistei Parohiale Vino și vezi
