Cu toții avem momente în viață când simțim că ne este greu, că am dori să se întâmple altfel lucrurile deoarece calea mai ușoară este tot timpul mai atrăgătoare. Și totuși, cum am putea să evoluăm din punct de vedere personal și duhovnicesc dacă viața noastră ar fi doar lapte și miere? Cred că am ajunge într-un punct în care nu am mai aprecia micile bucurii ale vieții dacă nu am da, din când în când, de greutăți…
Mie mi-a fost greu când zi de zi, în fiecare dimineață, alergam după tramvaie și autobuze cu un copil de doi ani în brațe și unul de patru ani ținându-se de fusta mea (trebuia să îi duc la creșă apoi să traversez orașul și să ajung la grădiniță, respectiv serviciu). În primele zile strângeam din dinți și răbdam… Până când mi-am dat seama că eu, de fapt, ținându-mi copilul în brațe, îl țineam lângă inima mea, îl sărutam, îl îmbrățișam și îi dăruiam multă iubire. Atât de multă astfel încât în câteva săptămâni relația noastră s-a sudat mai tare iar eu, ca mamă, am parte de cele mai sincere îmbrățișări ale copilului meu.
Mi-a fost greu și când soțul și-a pierdut serviciul mult visat. Dar această pierdere a pus capăt tensiunii dintre noi și ne-a apropiat într-un moment dificil al relației noastre.
Și, da, mi-a fost greu când ne-am mutat la chirie (de la căminul de familiști al universității), iar cheltuielile s-au dublat (în unele luni chiar triplat). Dar mutându-ne în apropiere de Biserica Talpalari, parcă Dumnezeu ne-a luat de mână și ne-a așezat într-o comunitate de unde să avem de câștigat duhovnicește și care ne odihnește sufletește.
Știu că de multe ori când ești în mijlocul unui moment greu, totul pare gri, dar cu puțină răbdare, rugăciune și încredere, putem să descoperim adevărate comori duhovnicești și sufletești pe care Dumnezeu, în marea Sa dragoste pe care o are pentru noi, le-a pus acolo ca să le descoperim.
Curaj!
Andra CANȚÎR
Articol publicat în nr. 2, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
