Comunicări în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul”: „Ne bucurăm că am întâlnit oameni care au trecut, chiar din această viață, peste hotarele acestei lumi”

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 15, 2018   Autor: Tudorel Rusu

Deschiderea Colocviului a avut loc marți după-amiază în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului mitropolitan Iaşi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a Preasfinţitului Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, a pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, a numeroşi părinţi stareţi, maici stareţe, preoţi, profesori universitari, teologi, monahi şi credincioşi mireni ucenici ai părintelui Sofian Boghiu.

După un film de prezentare despre părintele Sofian Boghiu, cuvântul de deschidere i-a aparţinut părintelui prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iaşi: „Titlul Colocviului este unul mai mult decât sugestiv: «Întâlnirea cu Duhovnicul». Nu «Despre Duhovnic», ci «Întâlnirea cu Duhovnicul», în sensul că cei care au cunoscut un anumit duhovnic sunt invitați pentru a da mărturie despre chipul lui lăuntric și astfel, cei care audiază să se poată apropia mai mult de Dumnezeu. Acest simpozion izvorăște din dorința Părintelui Mitropolit Teofan, care este preocupat, ca de altfel fiecare păstor de suflete, de apropierea noastră de Dumnezeu. Și acest simpozion are loc mereu în această perioadă, pentru a ne pregăti pentru perioada de post închinată Nașterii Domnului, ca atunci când vom serba această mare sărbătoare, datorită chipului duhovnicului evocat, în acest caz al Părintelui Sofian, și noi, pe cât posibil, să renaștem duhovnicește”.

În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vorbit despre rațiunea duhovnicească a organizării unui asemenea eveniment: „Știm că părinți precum «Duhovnicul Bucureștilor» - Părintele Sofian sau alții, unii cunoscuți, mulți dintre ei necunoscuți, au ajuns la starea bărbatului desăvârșit, la vârsta deplinătății în Hristos. Acești oameni au pătruns încă din timpul vieții dincolo de «catapeteasmă» - spațiu sacru, stare sfântă - care ne cheamă și pe care o simțim foarte departe, dar știm că acolo ar trebui să ne fie locul. Vedem că suntem departe, dar ne bucurăm pentru că am întâlnit sau ni s-a spus că sunt oameni care au trecut, chiar din această viață, peste hotarele acestei lumi. În om există acest dor, chiar dacă uneori fără să conștientizeze pe deplin: să cadă o fărămitură din această stare a desăvârșirii și în inima lui. Și știind că au fost oameni care au atins această stare, încearcă și el să se înscrie, în ciuda căderilor, și a neputințelor, pe aceeași cale”.

În continuare, PS Părinte Qais Sadiq a susţinut prezentarea „Părintele Sofian Boghiu, omul îngeresc şi îngerul pământesc - o mărturie”, în care a relatat și o întâmplare din anul 1977: „Într-o vizită, la chilia Părintelui Sofian mi-a atras atenția o icoană a Pantocratorului, pusă pe șevalet, o icoană străină de stilul iconografic al bătrânului. Pantocratorul era foarte supărat, cu o privire plină de întristare. Privind icoana cu atenție și mirare, nu l-am auzit pe bătrânul când m-a rugat, de două ori, să mă așez pe canapea, uitându-se la mine cu un semn de întrebare și așteptând un cuvânt de la mine. «Cine a pictat-o?», l-am întrebat. Mi-a răspuns cu o întrebare: «Ce vezi?». «Cum să fie Pantocratorul pictat așa de supărat, cu ochii în jos?», am zis. Bătrânul cu fața strălucitoare a zis: «Cel care iubește, se și supără». Eu i-am răspuns că nu am înțeles totuși de ce Pantocratorul este pictat supărat, la care a explicat: «Bunul Dumnezeu ne iubește și se bucură când Îl iubim și când facem voia Lui, dar când Îl tratăm cu indiferență, se supără pe noi. Astăzi, noi suntem preocupați de cele lumești mai mult decât de cele cerești». L-am întrebat iarăși: «De ce nu ați șters chipul, ca să-l refaceți din nou?». Întrebarea mea parcă l-a tulburat, iar dinlăuntrul său mi-a zis: «Nuuu, dragul meu. Când îți dăruiește Dumnezeu un copil cu oarecare dizabilitate, ce faci? Oare îl ucizi? Nu, îl iubești mai mult și îl îngrijești și mai mult. Pictorul este un creator; nu este un om simplu. Dumnezeu ține mâna lui când pictează și din cauza aceasta nu am dat icoana, ci o țin la mine, ca să nu mai pictez icoane cât timp nu am liniște». După două luni, a fost cutremurul din București. Atunci mi-au venit în minte cuvântele bătrânului despre supărarea Pantocratorului”.

În cadrul deschiderii oficiale a avut loc și o dublă lansare de carte - „Arhim. Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea - însuşirile trăirii ortodoxe” şi „Arhim. Sofian Boghiu, Caut faţa Domnului”; Prezentare cuvinte audio-video de arhim. Sofian Boghiu: DVD „Îndemn la rugăciune” şi CD „Cuvinte pentru viaţa cea veşnică” - prezentată de pr. prof. univ. dr. Constantin Coman şi protos. dr. Teofan Popescu.

Ziua s-a încheiat cu vernisajul expoziţiei de sculptură „Popas centenar în Grădina cu Îngeri” - autor: Silvia Radu, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan. Vernisajul a fost prezentat de Cătălin Jeckel, consilier al Sectorului Cultural şi Comunicaţii Media al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Ieri, în cea de-a doua zi a Colocviului, au fost susținute trei sesiuni de comunicări: două în în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan din Iași și una la Seminarul Mănăstirii Neamț.

Trei sesiuni de comunicări, atât la Iași, cât și la Neamț

Prima sesiune a cuprins trei comunicări. Prima a fost cea a părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Sfinția sa a făcut referire la „Adâncul duhovnicesc - tainica preocupare la Părintele Sofian Boghiu”. A urmat apoi prelegerea părintelui profesor Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, intitulată „Părintele Sofian Boghiu - duhovnicul meu”. Un ultim referat a fost cel al lui Costion Nicolescu: „Două cuvinte tainice ale Părintelui Sofian”.

În a doua sesiune, părintele  Ioan Sauca, profesor şi director al Institutului Ecumenic din Bossey, a vorbit celor prezenți despre „Harisma discernământului la părintele Sofian Boghiu - experienţă personală”. Părintele Antoine Costa de Beauregard a susținut prelegerea „Rugăciunea mintii în lumea secularizată după învătătura a Părintelui Sofian”, iar părintele Cristinel Teşu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, le-a vorbit celor prezenți pe tema „Duhovnicul - chip desăvârşit al iubirii şi al dăruirii. Învăţăturile şi modelul Părintelui Sofian”.  O ultimă comunicare susținută În Sala „Iustin Moisescu” a fost cea a artistei Silvia Radu, intitulată „Părintele Sofian - har, lumină, smerenie”.

În după-amiaza zilei, cea de-a treia sesiune de comunicări s-a desfășurat la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț. Programul a cuprins trei prezentări: cea a ieromonahului Ilarion Dan, intitulată „Părintele Sofian Boghiu - chip de lumină”, cea a scriitorului Marius Vasileanu, intitulată „Părintele Sofian Boghiu - un reprezentant emblematic al mișcării Rugului Aprins” și cea a părintelui Gheorghe Holbea, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, prelegere intitulată „Părintele Sofian şi mişcarea duhovnicească a Rugului Aprins”.

Tot ieri, participanții la colocviu au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Paisie, oficiată în biserica Mănăstirii Neamț. În această dimineață, în aceleași sfânt locaș va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, iar după-amiază vor fi ultimile comunicări în plen, după care vor fi prezentate concluziile Colocviului.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri