NU-i putem judeca sau învăța pe alții lucruri de moralitate sau bunele maniere până nu înțeleg deplin, că aproapele oricât ar fi el de mic, reprezintă un organ al lui Hristos, este însuși Hristos, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul și acestea într-un om se alcătuiesc, dar se vădesc în acei mulți care formează Omul, cum spunea Pilat „Iată Omul”.
Dragi prieteni,
Aș dori să vă pun la inimă un gând, pe acest canal din păcate vă vorbesc pentru că nu sunteți toți la biserică când vorbesc.
Biserica noastră este Trupul lui Hristos, pieptul Lui, picioarele Lui, coapsele Lui, ochii Lui și nu mă refer aici la ziduri sau Sfintele Taine, ci la fiecare om din biserică pe care-l vedeți duminical, oricât de „ne-duhovnicesc” este, rebel, nesincer, pătimaș sau bolnav ar fi. Toți zidim, formăm Trupul lui Hristos și cine se ține mai bine de El, se crede Trup și Adam cel Nou, noua zidire ce fiecare are chemare să devină, cu atât se luminează și poate iubi, despărțindu-se treptat de lume și patimă.
Din acest motiv, copiii, tinerii, adulți, vârstnicii pe care-i vedeți zilnic fac parte din Trupul Bisericii, cu alte cuvinte sunt Corpul Domnului nostru. NU-i putem judeca sau învăța pe alții lucruri de moralitate sau bunele maniere până nu înțeleg deplin, că aproapele oricât ar fi el de mic, reprezintă un organ al lui Hristos, este însuși Hristos, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul și acestea într-un om se alcătuiesc, dar se vădesc în acei mulți care formează Omul, cum spunea Pilat „Iată Omul”. Pentru aceasta este nevoie să dăm cinstire mare oricui, o adolescentă machiată, un cerșător obosit și urât mirositor, un bătrîn ursuz și nemulțumit, o mamă nervoasă sau ocupată, un copil „obraznic” etc, nu îi învâț, nu fac morală, nu-i arăt nu știu ce reguli, ci doar iubesc și mă împrietenesc, zidesc o relație de încredere care ”Ea-relația” la rândul ei va naște o schimbare, un organ sănătos, o unitate.
Vă rog din inimă arătați prețuire, nu fiți duri, tăioși cu nimeni, doar iubiți, arătați încredere, răbdați și de dragul Capului Hristos, capul cui? Al Trupului, uniți-vă cu tânărul rebel, bătrânul amărât sau soțul ne-implicat. Am ajuns mulți dintre noi atât de orbi, încât rănim pe ceilalți crezând că-i iubim sau le arătăm noi adevărul. Suntem rătăciți, iar mai rău contaminăm cu corectitudinea noastră pe cei căldicei, făcându-i ca noi. Dacă vrem cu adevărat să mergem în Împărăție, recalibrați-vă cât mai repede părerea față de omul care vă stă acum cel mai aproape.
Îmi veți spune eu comunic, eu îi spun adevărul, eu îi doresc binele! Oare m-am reîncarnat în Hristos? Am devenit eu ambasadorul Lui? Mi-a dat un mandat de arestare sau sunt eu procuror? Haideți vă rog să ne trezim și cu adevărat să înțelegem cine suntem, cine este El și cine este cel de lângă mine? Iar El – Hristos și aproapele Una sunt. El este capul parohiei și conducătorul Lumii, El este cel ce îmi dă sângele Lui, adevărul Lui, privirea Lui, organele Lui, vă rog să credem și să ne așezăm în pielea celui pe care Domnul l-a zidit, adică să cred despre mine că nu pot trăi și „veți muri în păcatele voastre” dacă nu credem în El. NU vă asumați această biserică ca fiind fundația sau sufrageria fiecăruia, bunul vostru, strana voastră sau locul de așteptare după lingurița de viață, ci cinstiți cu bucurie, recunoștință și frică fiecare părticică din această biserică și iubiți-o.
Deci adevărul nu-l posedăm, dar El ne posedă prin iubire, controlul nu-l avem, dar El ne îngrijește, dorința de a învăța pe altul nu are niciun rod, mai mult El ne iubește așa cum suntem, dorința de a judeca sau de a nu ne încredința persoanei apropiate nu ne ajută, El nu judecă, ci înțelege omul, Îl odihnește. Vă rog arătați în jurul vostru iubire, iubire pe care o puteți trăi, așa cum iubiți un film, un obiect sau o călătorie mult așteptată, să nu fim nesinceri, putem iubi orice! doar să înțelegem că Iubirea care unește o parohie, o biserică este iubirea piciorului sau a mâinii care se lasă condusă de o inimă și un Cap și face următoarea mișcare în pas euharistic.
Să prețuim Capul și mereu să fim conștienți de sângele și viața pe care o trimite către organul iubit, poate uneori rebel sau chiar alteori rănit, vărsăm sângele pe drum sau peste alt frate roșindu-l cu Sângele Său, uneori poate chiar devorându-l de ură îl stropesc cu Trupul Său ce l-am zdrobit cu puțină vreme în dinții mei sau poate ai Lui.
Frații mei, nimic nu ne aparține, priviți-vă mâinele și fața în oglindă, sunt cele mai lumioase și strălucitoare lucruri pe care le avem, picioarele și pieptul, prin venele acestora curge Strălucirea Cerească (1 Cor, 4).
