Codrin Liviu CUȚITARU
Se vorbeşte astăzi enorm despre vaccinări. Prin urmare, am hotărât să relatez şi eu aici o întâmplare adevărată, „în temă” desigur, petrecută, cu peste 25 de ani în urmă, în America. Protagonistul? Un coleg anglist de-al meu (la vremea respectivă), Bonifaciu Pîrleanu pe numele lui, care tocmai câştigase, în postură de tânăr asistent, o prestigioasă bursă de studii doctorale la o instituţie universitară de peste Ocean. Totul a fost minunat încă din primele zile ale descinderii sale în Lumea Nouă. Yankeii, ospitalieri, mediul, ultra-civilizat, şcoala şi bibliotecile, de un nivel tulburător de înalt, stipendul academic, deosebit de generos. Pîrleanu simţea că-l prinsese pe Dumnezeu de un picior şi, ca atare, nu mai avea de gând să-i dea drumul. Şi-a făcut un identity card (ID) - electronic - american (încă de pe atunci cu CIP informatic, menit să afişeze dosarul de individ social al posesorului pe orice computer din reţeaua uriaşului campus), şi-a deschis cont în bancă, a învăţat să efectueze plăţi cu cecuri sau card, s-a obişnuit să folosească ATM-uri complexe şi alte maşinării. Ce mai, s-a emancipat în pas alergător. Până într-o zi când, la împrumutul banal al unui volum din Bibliotecă, doamna de la pupitru s-a întunecat la faţă în momentul în care i-a trecut codul de bare al legitimaţiei prin „cititorul” calculatorului ei. Ceva beep-ăia acolo tare neprietenos.
După mai multe încercări, femeia l-a privit destul de sever (lucru neobişnuit în America, mai ales printre funcţionari) şi i-a spus (înapoindu-i totodată legitimaţia şi luându-i cartea din mână): „Nu puteţi împrumuta nimic din biblioteca noastră, îmi pare rău! Aveţi o problemă.” „Ce problemă?” a întrebat Bonifaciu panicat, dar, concomitent, cu inocenţă de personaj caragialian. „Nu-i cunosc natura, nu-mi apare mie aici, însă, cu siguranţă, este gravă, întrucât aveţi un flag în dreptul numelui.” „Un flag, cum adică un flag?” aproape că a ţipat de spaimă Pîrleanu care era un om de o corectitudine exemplară. „O interdicţie”, a explicat doamna, „o avertizare foarte serioasă. Mergeţi la International Student Center şi solicitaţi lămuriri! Poate fi o chestiune de ordin juridic...” Mai mult mort decât viu, cu obsesia investigării lui penale pe teritoriul american, Bonifaciu a localizat, într-un târziu, clădirea în chestiune, ascunsă între nişte palmieri din întortocheatul labirint. După interminabile răsuciri pe coridoare şi întrebări timorate, a ajuns în faţa unei tipe simpatice - echivalenta „şefei de cadre” de la noi. Doamna i-a activat, veselă, codul de bare după care, pe nepusă masă, s-a înnegurat şi ea. A dat din cap cu mină preocupată şi i-a întins ID-ul tânărului anglist, ţinându-l depărtat, în vârful unghiilor ascuţite, de parcă ar fi fost contaminat cu o bacterie ucigaşă.
„Nu pot face nimic”, a zis. „E o treabă medicală. Trebuie să vă duceţi la International Health Center. Numai acolo veţi fi ajutat.” Bonifaciu fugi, ca pe timp de bombardament, la noul departament recomandat, unde fu primit imediat chiar de directoare, o doamnă la fel de amabilă. Văzându-l pe bietul bursier, ea nu s-a putut abţine să nu-l întrebe din start: „Ce-aţi păţit? De ce sunteţi atât de speriat?” Pîrleanu i-a precizat că are un flag medical în computer şi se teme să nu fie arestat. Alertată, doamna i-a luat legitimaţia şi a început să-i verifice „dosarul”. După câteva secunde, a început să râdă, răsuflând uşurată. „Ah, nu este grav! Nu aţi fost vaccinat, de-a lungul vieţii dumneavoastre din România, după cum rezultă din fişa medicală, împotriva rujeolei şi rubeolei. Teoretic, nu aveţi voie în campus din acest motiv. Vă programez acum pentru cele două inoculări şi, gata, aţi scăpat!” „Rujeolă şi rubeolă?” a întrebat Pîrleanu. „Păi, am avut bolile astea în copilărie (vorba românească: eu, când eram mic, am fost cam bolnav, n.m.!)” „Le-aţi avut?” întrebă doamna îngrozită, privindu-l ca pe un mutant de la zoo. „Trebuie să-mi aduceţi o dovadă medicală din ţara dumneavoastră, tradusă şi legalizată!” „Sigur că da!” a răspuns Bonifaciu fericit. „La ce buboaie am făcut, cred că s-a consemnat cu roşu în fişele de la Pediatrie şi de la Circa din cartier!”
Rudele anglistului s-au mobilizat acasă şi i-au trimis adeverinţa tradusă şi legalizată. I s-a anulat flag-ul. Toţi se uitau la el ca la o curiozitate a naturii. A început să fie căutat de medici locali, dornici să-l ducă pe la congrese în postură de „exponat anatomic”. L-au supus (contra cost!) unor analize complexe, bănuind, probabil, că-i vor dezvălui identitatea de extraterestru cu doi ficaţi ori pe aceea de maimuţă vorbitoare. În fine, Bonifaciu a renunţat la cariera universitară şi a rămas în State, extrem de profitabil financiar, ca „bolnav educaţional”. Pentru întărirea CV-ului, a menţionat că, după simptome, presupune să fi suferit, în copilărie, şi de vărsat negru, şi de ciumă bubonică. Asociaţia Imunologilor Americani l-a declarat, în anul 2000, „pacientul mileniului”.
* Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și este enoriaș al Parohiei Talpalari
Articol publicat în nr. 7, anul 5 al revistei parohiale Vino și vezi
