Emoțiile trăite cu Dumnezeu

Mai mult, el vede în întreaga creaţie raţiunile existenţelor – energia cea necreată a lui Dumnezeu, care le ocârmuieşte. El nu este mişcat în chip emoţional de natură şi de frumuseţea ei, ci vede în ele energia lui Dumnezeu. Cum spune Sfântul Isaac Sirul: credinţa din vedere – la care omul ajunge când dobândeşte luminarea minţii – „este poartă către tainele lui Dumnezeu.”

Voi da un exemplu simplu. Sfântul Diadoh al Foticeii spune că una este bucuria începătoare şi alta bu­curia desăvârşitoare. Cea dintâi, fiind puternic legată de emoţie, este amestecată cu închipuire, „nu e lipsită de lucrarea închipuirii“, pe când bucuria desăvâr­şitoare este legată de smerita cugetare. La mijloc, între bucuria emoţională şi bucuria desăvârşitoare, se află „întristarea iubitoare de Dumnezeu şi lacrima fără du­rere“. Bucuria emoţională, numită începătoare, nu este lepădată cu totul, însă trebuie să ajungem la bucuria desăvârşitoare. Desăvârşirea şi tămăduirea se împlinesc prin cruce. „Că a venit prin Cruce bucurie la toată lumea“. Deci în Biserică ne străduim să preschimbăm toate emoţiile, ca şi toate cele lumeşti.

Preschimbarea emoţiilor în experienţe adevărate şi autentice se săvârşeşte prin pocăinţă. Pocăinţa ne conduce de la un dureros şi tragic monolog, la dia­logul cu Dumnezeul Cel Viu. Prin pocăinţă, osândire de sine şi smerenie, preschimbăm emoţiile în expe­rienţe duhovniceşti. Şi aici este adevărat ceea ce am spus despre închipuire. Cu cât mai bolnav emoţional este cineva, cu atât mai mult vădeşte moartea şi întunecarea minţii sale. Şi cu cât mai mult sunt preschimbate emoţiile omului, cu atât mai luminată îi este mintea. El se află pe treapta luminării. Vedeţi cât de importantă este mişcarea minţii ? Vedeţi ce rol im­portant joacă ea, fie că mintea urmează mişcarea în chip firesc, fie potrivnic firii ?

Mitropolit Hierotheos Vlachos, „Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă”, Editura Sofia, București, 2001

„Indiferent de mesajele transmise şi primite, este important să înţelegem că emoţiile de bază - teamă, tristeţe, furie, bucurie - nu sunt nici bune, nici rele în esenţă. Ele reprezintă nişte energii care, atunci când sunt adaptate, raportate la situaţia concretă, ne pot fi de mare ajutor: îmi este teamă de un eventual pericol şi iau măsuri pentru a mă feri; sunt trist ca urmare a unei pierderi pe care am suferit-o şi trăiesc această durere pentru a putea merge înainte; sunt furios ca urmare a unei nedreptăţi ce mi s-a făcut şi exprim aceasta; sunt bucuros ca urmare a unei reuşite, exprim şi trăiesc această stare de bine.” Dana Alecu, psiholog

Articol publicat în nr. 2, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi