Partea bărbătească de nimic nu este biruită mai mult decât de frumusețea femeiască...
„Să nu-și închipuie cineva că numai noi, fecioarele, ne vom împărtăși de bunurile promise și că ceilalți credincioși vor fi respinși de Dumnezeu. Aceasta ar însemna să uităm că în ceruri sunt triburi, familii și ranguri după măsura credinței fiecăruia (cf. Romani, 12,6).” (Metodiu de Olimp)
„Să învățăm și pe femeile noastre să umble în credința dată lor, în dragoste și în curăție, să-și iubească bărbații lor cu credință, să iubească pe toți deopotrivă cu toată înfrânarea și să-și crească copiii învățându-i frica de Dumnezeu.” (Sfântul Policarp al Smirnei)
„Iar partea bărbătească de nimic nu este biruită mai mult decât de frumusețea femeiască.” (Sfântul Ambrozie al Milanului)
„Într-adevăr, ce ar putea fi mai apropiat pentru un bărbat decât soția lui, parcă chiar mai mult și decât trupul lui propriu, încât ei nu mai sunt două trupuri, ci un singur trup.” (Sfântul Vasile cel Mare)
„Și a slujit Iacov pentru Rahila șapte ani; și erau înaintea lui ca niște zile puține, pentru că o iubea (Facerea 29,20). Când ești rănit de dragoste nu mai ții seamă de greutăți; înduri totul cu ușurință, oricât de multe ar fi primejdiile, oricât de mari ar fi greutățile; un singur lucru urmărești: să-ți împlinești dorul.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Articol publicat în nr. 1, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi