„Biserica pe roți” în pelerinaj pe plaiuri bucovinene, acesta era autocarul care purta în dimineața zilei de 20 august, un grup neobișnuit format din 50 de „tineri de toate vâstele”, sub povățuirea plină de înțelegere a Părintelui Vladislav.
Tinerii implicați în acțiunea „Bătrânii Parohiei” împreună cu părintele Vladislav au fost organizatorii acestui pelerinaj care și-a propus să micșoreze distanțele dintre generații, să aducă „tinerilor statornicia bătrâneții și celor de vâsta a treia inima tinereții”. Dacă s-a reușit, doar Dumnezeu știe, căci lucrarea Lui e tainică și nu o putem desluși cu rațiune lumească.
„Ridic ochii și văd deja o mulțime de oameni energici și vioi gata să pornească la drum, poate la un nou drum pentru ei. E o doamna mai în vârstă, despre care aflu mai târziu că are 90 de ani, ce se sprijină pe brațul unei doamne. Merge singură?! Așa da curaj și putere de a nu uita să te bucuri indiferent ce îți spun durerile trupului la o astfel de vârstă”, mărturisește Oana Apetrei.
Primul popas a fost la Mănăstirea Cămârzani pentru a pune început bun zilei: Sfânta Liturghie. „Maicile au cântat îngerește. Am fost emoționați până la lacrimi. Și sfinții de pe ziduri… Ce chipuri frumoase și luminoase aveau! Nu ne mai săturam privindu-le! O, Cămârzani! Locul unde, în tăcere, poți auzi fâlfâitul aripilor de îngeri”, spune emoționată Anca Elena Cristea.
Drumul până la obiectivele de pe traseu a fost prilej de cunoaștere, de a împărtăși experiențe, povești și sfaturi către cei mai tineri sau de a cere îngăduință de la cei mai în vârstă. Au primit multe provocări din partea organizatorilor și le-au trecut pe toate cu bine: jocul îngerașului, microfonul „sentimental” sau momentele de reflecție pe baza unui citat au fost clipe de unire și de adâncire în viața lăuntrică.
„Prin jocul îngerașului am ieșit din ego-ul egoist și din cochilia personală pentru a-l cunoaște pe celălalt și prin el, pe sine și pe Domnul. «Aproapele meu este viața mea!» De-am înțelege asta! Atenție la minunea care este aproapele și clipa petrecută cu el. Timpul se oprește sau curge altfel. Suntem în afara lui. Fiecare s-a dăruit pe sine pe cât a putut”, povestește Anca Elena.
„Suntem chemați să ne prezentăm la microfonul „sentimental”. Nu ne e ușor, avem emoții dar nu le lăsăm să ne copleșească. Am venit să ne bucurăm și să ne întâlnim, cu ei, cu noi, cu Domnul. Îmi răsună în minte: «fiecare om e-o taină». Ascultând frânturi din ce-și dăruiesc ei în scurta prezentare realizez câtă viață e în fiecare și câtă nevoie au, avem să o împărtășim”, își amintește Oana Apetrei.
Un pelerinaj e o călătorie către tine, către aproapele și către Dumnezeu. Obiectivele de pe traseu sunt pline de istorie, de frumuseți care te copleșesc dar în adânc ele ascund multă pocăință și jertfă: „Oameni, locuitori, asceți cunoscuți sau necunoscuți care au udat cu lacrimile pocăinței aceste pietre. În chiliile pe lângă care am trecut s-a descoperit Dumnezeu, au apărut sfinți, s-au întâmplat lucruri minunate. Să tânjim să căutăm o astfel de viață”, e unul din îndemnurile părintelui Vladislav.
„Ca să intrăm pe porțile Mănăstirilor Sucevița, Moldovița și Voroneț e nevoie de smerenie: numai aplecându-ne, putem trece în spațiul sacru – curtea mănăstirilor. Așa e și cu sufletul aproapelui. Numai aplecându-ne ajungem la el. (....) Albastru neprețuit de Voroneț, demnitatea mănăstirii care nu se lasă cumpărată pentru toți banii din lume, dar și ospitalitatea ei de tip românesc, vrednică de admirație datorita brațelor larg deschise pentru toți oamenii: creștini sau ne-creștini, români sau străini. Chipuri ascetice privindu-te de pe zidurile străvechi - ferestre către cer și rai. Maica Elena arătând cu degetul cuvântului spre darul libertății omului. Balanța sufletului: alb sau negru. Ce alegem: în brațele lui Hristos sau ale diavolului? Moartea sau viața veșnică?”, povestește cu nostalgie Anca Elena.
Înainte de apus am ajuns la ultimele două obiective de pe traseu - Manăstirea Bogdana din Rădăuți și Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ne închinăm cu smerenie la sfintele moaște și învățăm să stăm în tăcere, ascultând ce au sfinții să ne spună.
La final vedem aceeași oameni dar totuși alte chipuri. Bătrânii noștri au întinerit devenind comunicativi, deschiși la a iubi și la a se lăsa iubiți, zâmbitori și calzi, curajoși, cu dar de cuvânt și voce, credință tare, smerenie, blândețe și bunătate. Iar tinerii noștri „bătrâni” au învățat să tacă, să se roage, să aibă răbdare, să fie atenți la nevoile celuilalt, să-și recunoască greșelile, să-și accepte neputințele, să asculte, să înțeleagă și să sprijine.
Urmează continuarea lucrării, dincolo de socializare, de bucuriile primite în dar de la Dumnezeu și de la semeni. „Misiunea de «îngeraș» nu s-a terminat, abia a inceput. Este nevoie să mergem mai departe, să înțelegem că celălalt, este viața nostră și din el ne tragem izvoare de har pentru noi. Când te jertfești pentru celălalt Dumnezeu trimite har prin el. Este nevoie să ne naștem, să trecem într-o altă etapă a familiei extinse în care ne asumăm nevoile și neputințele celorlalți”, sunt câteva din cuvintele spuse de părintele Vladislav la finalul pelerinajului.
Bătrânețea nu este o chestiune de vârstă. Constantin Noica spunea că „Bătrânețea nu este nici maladie nici surpare a ființei umane, ci este o șansă a omului de a se afirma plenar”. Fie tineri, fie bătrâni, să profităm de fiecare șansă pe care Domnul ne-o oferă pentru a fi mereu pregătiți de întâlnirea cu El, căutând viața în comuniune, în pace lăuntrică și pocăință.
Da, există bătrânețe tânără și tinerețe „bătrână” când Dumnezeu binecuvintează și oamenii au un singur dor, indiferent de vârstă: să fie cu El, cel care este Iubire și să devină ei înșiși, în măsura în care pot, iubire.
Oana APETREI, Anca Elena CRISTEA, Roxana PAȘALĂU
Articol publicat în nr. 2, anul 2 al revistei parohiale Vino și vezi
