Părintele Profesor Ene Braniște este considerat unul din cei mai valoroși profesori de Teologie Liturgică. A predat Teologie Liturgică la Institutul Teologic de grad Universitar de la București (după titulatura de atunci) în perioada 1938 – 1950. Vom extrage câteva povețe importante pe care părintele profesor le oferă în legătură cu slujba Pomenirii Adormiților și zilele în care se fac și nu se fac parastase în cursul anului bisericesc. Cartea după care ne vom ghida se numește „Liturgica Specială” (autor: preot Profesor dr. Ene Braniște, reeditată la editura Lumea Credinței, 2008, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, paginile 399-410).
Ce înseamnă parastas
Slujba pe care o facem pentru cei morți, după înmormântarea lor, se numește, îndeobște, parastas, de la cuvântul grecesc parastasis, care însemnează: înfățișare înaintea cuiva, mijlocire la Dumnezeu pentru cei morți. La pomenirea adormiților se aduce colivă, pâine (colac sau prescură) și vin. Coliva, făcută din grâu fiert îndulcit cu miere sau zahăr închipuie însuși trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul. Dulciurile și ingredientele care intră în compoziție reprezintă virtuțile sfinților sau ale celor adormiți, ori dulceața vieții celei veșnice pe care nădăjduim că a dobândit-o adormitul. Dar este la fel de primit și prinosul altor produse: legume, fructe, hrană pregătită etc.
Vinul cu care se stropește la înmormântare și parastas, reprezintă o datină străveche, fiind o prelungire a libațiunilor (stropirilor) de vin pe care strămoșii noștri români le făceau la mormintele morților. La noi, creștinii, stropirea a căpătat o semnificație creștinească, închipuind aromatele și balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului. Totodată vinul care este sângele strugurelui este și simbolul sângelui, adică al sevei de viață care curge prin mădularele trupului omenesc și îl însuflețește.
Termene și soroace
După tradiția veche și generală a Bisericii Ortodoxe, se face pomenirea adormitului prin slujbe și rugăciuni la următoarele termene: ziua a treia (corespunde cu ziua înmormântării), ziua a noua și ziua a patruzecea după moarte, la trei luni, la șase luni, la nouă luni și la 12 luni, apoi în fiecare an, în ziua morții până la împlinirea a șapte ani de la moarte. Toate aceste termene au o însemnătate aparte pentru mântuirea și folosul sufletului trecut în veșnicie. La trei zile sufletul pleacă la ceruri (după înmormântare), la nouă zile ‒ după ce sufletul vede bucuria și lumina Raiului ‒, stă în fața lui Dumnezeu și se închină. Atunci Biserica se roagă pentru mila lui Dumnezeu adusă asupra acestuia. La 40 de zile după moarte, după ce sufletul vede chinurile iadului (între 9 și 40 de zile), are loc judecata personală în fața lui Dumnezeu. În aceste zile sufletul trece și prin Vămile Văzduhului după învățătura Sfântului Macarie Alexandrinul.
Când se slujește și când nu se slujește parastasul
Ziua prin excelență de pomenire a adormiților este sâmbăta. Prin excepție se permite slujirea pomenirilor în alte zile, cum e cazul hramurilor când se pomenesc ctitori trecuți la Domnul. De la o vreme au început să se facă parastase (mai ales la orașe) și în alte zile ale săptămânii, chiar și în zilele de sărbătoare, chiar și duminica. Pomenirea în aceste zile este săvârșită ca excepție pentru cei care nu pot sub nicio formă să participe la pomenirea din sâmbete și nu se poate generaliza. Acest pogorământ a dat naștere unei aprige și interminabile controverse, cunoscută sub numele de „cearta colivelor/ a colivarilor” care a tulburat Ortodoxia greacă și îndeosebi mănăstirile Sfântului Munte, în a doua parte a secolului al XVIII-lea.
Pentru a clarifica zilele în care NU se slujește Parastasul, parintele profesor Ene Braniște le numește mai jos.
1) În cele 12 zile dintre Naștere și Bobotează – pentru bucuria duhovnicească a celor două mari praznice.
2) La praznicele Împărătești ‒ adică toate sărbătorile Mântuitorului și ale Maicii Domnului (însemnate cu cruce roșie în calendar). Sărbătorile Mântuitorului sunt arhicunoscute, nu este nevoie să le enumărăm, iar cele ale Maicii Domnului sunt Adormirea, Nașterea, Intrarea în biserică, Acoperământul și Bunavestire.
3) În săptămâna Patimilor și în cea Luminată, până la Duminica Tomii. Pomenirile săvârșite în Săptămâna Luminată, cunoscute sub denumirea de Paștile Blajinilor, constituie o tradiție cu caracter local, pe care Biserica nu a acceptat-o oficial și nu a generalizat-o.
4) De la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți) până la Sâmbăta a doua din Postul Mare.
De ce nu se slujește parastasul în anumite zile
Pentru că Biserica îndeamnă prin toate slujbele, textele imnografice și cântările ca toată atenția omului să fie îndreptată spre cel care este cinstit, adică spre Mântuitorul sau spre Maica Domnului. Există din păcate, o latură emoțională, nostalgică în legătură cu cei care nu mai sunt între noi și pe care îi vrem aproape, și atunci nu mai căutăm atât de mult dragostea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfinților și ne concentrăm ai mult asupra meselor de jertfă, a hranei pregătite, a luminărilor aprinse, a pomelnicelor. Chiar și sacoșele și plasele extrem de zgomotoase, care se aud până în Sfântul Altar, deranjează tulburător obștea creștinilor rugători.
Emoționalitatea și nostalgia după cei adormiți ne determină să profităm de orice sărbătoare și deseori nu mai ținem cont de marile sărbători de peste an și solicităm preoților slujbe care în mod normal nu ar trebui să fie săvârșite. Unele generații de preoți s-au pliat pe nevoile și așteptările credincioșilor, făcând compromisuri, slujind parastase și la marile sărbători, sensibilizați de insistența credincioșilor, la rândul lor îndurerați de moartea celor dragi. Este nevoie de multă atenție, credință și încredere în învățăturile celor care sunt puși să învețe poporul lui Dumnezeu și chiar dacă apar neconcordanțe între deciziile unor preoți, este nevoie să se urmărească mai ales rânduiala de veacuri a Bisericii Ortodoxe.
Dezgroparea morților
Vechile pravile interziceau categoric exhumările sau le permiteau doar cu binecuvântarea episcopului. În prezent, la orașe se practică exhumarea după șapte ani, pentru a fi înmormântați în acel loc alte rude ale celui trecut la Domnul. Se mai permite mutarea osemintelor în alt loc, tot cu o binecuvântare specială. În aceste cazuri, osemintele dezgropate se spală cu vin, se ung cu untdelemn și fiind așezate într-un sicriu mic ori într-un sac se așează la loc în mormânt, făcându-se parastasul cel mic, pentru reînhumare. În nici un caz nu se fac exhumări de oseminte nejustificat. În rânduiala înmormântării, la sfârșitul ei, preotul spune binecuvântând: „Se pecetluiește mormântului robului lui Dumnezeu (N) până la a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor”. Încât nu se permite, decât prin excepțiile menționate mai sus, scoaterea și exhumarea dintr-un mormânt deja binecuvântat și pecetluit. La Venirea A Doua a Mântuitorului, toate trupurile vor învia și vor participa la Judecata întregii omeniri.
Pagină realizată de Pr. Vladislav Nedelcu
Articol publicat în nr. 7, anul 5 al revistei parohiale Vino și vezi
